Când cel mai bun câștig este să nu faci nimic

La scară globală, fluxurile de capital se reorientează treptat, părăsind domenul imobiliar și pe cel financiar pentru a se îndrepta spre resurse, energie și industrie. Intrăm într-o epocă în care prețurile materiilor prime continuă să urce. Responsabilitatea principală revine marilor economii emergente: China, India și Brazilia. Acolo, clasa de mijloc se lărgește de la an la an și nu se mai mulțumește doar cu alimente de bază. Nu mai merge la lucru pe bicicletă, ci urcă la volanul automobilului.

Chiar dacă economia mondială alunecă spre recesiune, pe termen lung aceste transformări împing în sus inflația, mai ales în ceea ce privește alimentele, energia și materiile prime. Pentru băncile centrale occidentale, misiunea devine tot mai dificilă, iar instrumentele tradiționale de politică monetară par să-și piardă eficiența.

Perioada 2007-2008 rămâne consemnată în manualele de istorie economică la fel de pregnant ca anul 1989. Atunci se nasc noi curente, în timp ce tendințele vechi se sting. Dacă prăbușirea comunismului a marcat sfârșitul unei ere, acum asistăm la consolidarea blocului BRIC, o alianță tot mai influentă care câștigă teren în raport cu Vestul. În aceste economii emergente, prosperitatea crește într-un ritm mai alert decât în lumea occidentală.

Primele trei paragrafe ale acestui text au apărut anterior ca o previziune făcută în urmă cu mai bine de trei cincinale. Problema este că nu e suficientă, trebuie găsită și defecțiunea. Pentru că o dezvoltare durabilă nu prea poate avea loc pe fond de inflație. E ca și cum ți-ai exploata poporul, care plătește scump la intern ca să se poată oferi mărfuri ieftine la extern.

Discutăm de standard de viață, ocazie cu care merită remarcat faptul că o populație în creștere la nivel global se găsește - în lipsa barierelor investiționale - într-o relație directă cu scumpirea locuințelor, în situația unui apetit mai mare pentru imobile. De aceea este necesar ca inflația din real estate să fie compensată - ca urmare a sporurilor de productivitate - de ieftinirea bunurilor de larg consum și de folosință îndelungată ca să se mențină nivelul de trai.

Iată așadar cheia: avansul productivității. Numai că, de la 0,013% din populația Statelor Unite în 1900, ponderea milionarilor se majorează la 1,5%. Câți din milionarii din prezent desfășoară activități cu rol social, precum cei dinainte? Sau, altfel spus, câți au legătură cu marketingul și câți cu activități ce permit societății un salt calitativ din punctul de vedere al standardului de viață? Sau câți întăresc diviziunea muncii ca să-și multiplice baza de clienți în vederea unor câștiguri viitoare? Pentru că dacă acest lucru nu se produce și rolul social nu se găsește în conexiune cu capitalismul adevărat - cu diviziunea muncii și circulația elitelor - are loc o extorcare de fonduri de la populație în vederea menținerii unor false elite.

Și o bună parte a averilor americanilor, care reprezintă (încă) 38% din totalul milionarilor lumii, nu se face peste noapte și crește în paralel cu conștiința. De unde ar cam rezulta că arabii, rușii, indienii sau chinezii, ca să poată arde etapele, trebuie să se educe concomitent cu acumularea averilor. Dacă n-o fac, degeaba au la fel de mulți bani ca americanii, britanicii sau nordicii, pentru că nu sunt același lucru. În țările lor nu se poate vorbi de bunăstarea societății, ce implică o dezvoltare sinergică a tuturor cetățenilor, ce are la bază educația.

O altă chestiune importantă. Se pare că nu doar România a intrat în criză o dată și a ieșit de trei-patru ori, dacă ne raportăm la declarațiile politicienilor. De aceea rămâne în lume prudența cuvântul de ordine. Lichiditatea pare o opțiune bună, în așteptarea unor oportunități. Turbulențele nu se încheie, iar corecțiile abia se resimt. „Oracolul din Omaha” vinde acțiuni și își crește rezervele de numerar!

Oare Warren Buffett e neîncrezător în actualul preț al activelor și momentul îl îndeamnă că cel mai bine este să nu facă nimic?!

Asta, din multiple motive! Mediul economic mondial este împănat de riscuri accentuate. Nivelurile de îndatorare publică și privată explodează. Se cer din nou stimulente bugetare și măsuri neconvenționale. Se poartă multiple războaie comerciale și nu numai între marile puteri. Pare foarte tentant să intri în panică sau, dimpotrivă, să mizezi pe faptul că autoritățile vor rezolva problema și tu vei profita de asta!

Singura certitudine este incertitudinea. Orice business implică riscuri majore, cu excepția celor extrem de defensive, cu marje mici de profit și care, totodată, mobilizează mult capital. Aici intră și recenta decizie a lui Warren Buffett, prin Berkshire Hathaway, de a cumpăra divizia chimică OxyChem de la Occidental Petroleum, într-o tranzacție de 9,7 miliarde de dolari. Este un “deal” cu risc scăzut, dar care presupune un volum uriaș de capital, semnalând că Buffett rămâne prudent și caută siguranță în infrastructura industrială și resursele energetice de bază. Mișcarea vine după ce a redus expunerea pe Apple și a adunat rezerve record de numerar - 344 miliarde de dolari -, ceea ce face ca achiziția să fie mai degrabă un plasament defensiv decât o vânătoare agresivă de profit. Ținta reală pare să fie minimizarea pierderilor, nu maximizarea câștigurilor. Căci nu trăim vremuri care să răsplătească eficiența și avantajele comparative.

Și totuși, a educa publicul care are ceva bani că mai bine nu face nimic cu ei, indiferent de perioada prin care trece, aduce mai mult a noneducație. La fel cu a spune că titlurile statului sunt cele mai sigure, indiferent de cât de mari, politizate și neproductive sunt deficitele și datoriile care stau în spatele lor.

Dar, în aceste condiții, a nu face nimic înseamnă a te pune la adăpost. Adică a face apel la refugiile clasice reprezentate de activele hard, cum ar fi metalele prețioase. Nu pentru a face profit, ci pentru a evita pierderile. În vremuri de criză, a alege plasamente precum aurul poate echivala cu supraviețuirea.

Să ne exprimăm însă corect, ca să nu-i inducem în eroare pe cei în curs de educare, aurul nu oferă niciun câștig, este nivelul zero al pierderii. Într-o perioadă în care inițiativele, mai ales cele “condimentate” cu mult hazard moral și selecție adversă ale guvernelor, au obiceiul să-ți bage mâna în buzunar.