Toți am cunoscut guralivi, oameni gata oricând să-și povestească viața sau să-și împărtășească (nesolicitat) opiniile. Însă cei mai mulți dintre noi știu doar din auzite de o anume specie de grafomani, care bombardează cu scrisori cele mai diverse instituții și companii.

Scrisori în care, atunci când nu își exprimă nemulțumiri concrete sau doar principiale, expun în detaliu planuri îndelung elaborate despre ce ar trebui făcut pentru ca lucrurile să meargă mai bine la destinatari. Planuri de cele mai multe ori reformatoare, dacă nu de-a dreptul revoluționare.

Mulți se consideră genii tehnologice neînțelese și vor să-și promoveze invenții. Alții se cred talente literare nedescoperite sau (încă) nerecunoscute. Pe reformatorii politico-sociali deja i-am pomenit.

Astfel de oameni sunt personaje literare ideale și nu doar pentru că o bună parte din substanța vieții lor este literalmente scripturală. Bouvard și Pécuchet ai lui Flaubert ar putea fi încadrați aici.

Nu este, deci, de mirare că cineva s-a gândit să creeze un astfel de grafoman și să trimită ″pe bune″, sub semnătura acestuia (″Robin Cooper″), o sumedenie de scrisori ″la mișto″ celor mai diverse entități din Marea Britanie.

Scrisori care, ulterior, în 2004, au fost adunate între coperțile volumului The Timewaster Letters, semnat de același Cooper. În spatele căruia se află Robert Popper, fost producător de programe de comedie la postul TV Channel 4 și co-autor al serialului BBC ″Look Around You″, nominalizat la premiul Bafta.

După cum a remarcat un cronicar, ″Doar faptul că viața este atât de adesea mai stranie decât imaginația i-a putut împiedica pe acești oameni (pe destinatari – n.r.) să observe că scrisorile lui Cooper erau în mod evident farse și parodii″.

Scrisorile, de un haz nebun, expun idei și propuneri profund grotești, pe un ton de o seriozitate instituțională inexpugnabilă. Însă de o mie de ori mai caraghioase sunt răspunsurile oficiale și oficioase pe care fictivul Robin Cooper le primește de la: edituri, asociații de colecționari, organizații de lobby industrial (cum ar fi cea a companiilor miniere din UK), IKEA (căreia îi propune să-i furnizeze o întreagă linie de mobilă de dormitor!) sau chiar partide politice.

În volumele ulterioare, The Timewaster Diaries și Return of the Timewaster Letters, Robin Cooper își extinde ambițiile: trimite scrisori către universități, centre de cercetare științifică și muzee, propunând experimente absurde sau expoziții bizare. Într-una, cere British Museum să organizeze o expoziție despre „obiecte inutile dar fascinante”, argumentând că oamenii trebuie să învețe să aprecieze inutilul. În altă scrisoare, propune unei universități să finanțeze un studiu despre „impactul imaginativ al lămpilor de birou pentru somnul albinelor”.

În The Timewaster Letters, Robin Cooper, prezentându-se drept designer din Londra, îi scrie lui Charles Kennedy, liderul Partidului Liberal Democrat, propunându-i mai multe variante de logo nou pentru partid și solicitând permisiunea de a i le trimite.

Kennedy îi răspunde mulțumindu-i pentru scrisoare și îl direcționează către Kate Fox, directoarea de comunicare a partidului.

Kate Fox îl informează că partidul a lansat recent un nou logo, conceput de Rodney Fitch Design Company.

Cooper îi răspunde directoarei, mulțumindu-i pentru scrisoare și anexând designurile logo-ului său, care sunt inspirate de cele cinci simțuri. El îi transmite că așteaptă feedback-ul ei și că speră ca designurile să ajungă la Kennedy pentru evaluare personală.

Fox îi răspunde lui Cooper, apreciind designul logo-ului său, dar clarificând că, din cauza schimbării recente de logo a Partidului Liberal Democrat, nu vor mai exista modificări timp de mulți ani. Ea îl asigură însă că i-a arhivat designurile, pentru posibile referințe viitoare.

Umorul se intensifică în Diaries: Cooper încearcă să convingă o companie de înghețată să creeze gusturi inspirate de opere literare clasice - de la „Moby Dick Mint” la „Pride and Prejudice Pistachio”. În Return of the Timewaster Letters, el trimite scrisori către companii de aer condiționat, cerând să i se expedieze un aparat care să simuleze toate tipurile de vânturi planetare, argumentând că experiența globală ar fi educativă pentru copii. Răspunsurile, politicoase și pedante, fac ca absurditatea să fie și mai savuroasă.

Într-unul dintre cele mai memorabile episoade, Robin Cooper își îndreaptă atenția către companiile de asigurări. Nu pentru polițele obișnuite, ci pentru cele mai bizare situații posibile: extratereștri, fantome și alte entități paranormale. Scrisorile sale cer, cu seriozitate de notar, informații despre acoperirea polițelor pentru invazii extraterestre, apariții fantomatice în casă sau daune cauzate de experimente științifice improbabile.

Într-o scrisoare, Cooper, prezentându-se drept consultant pentru „gestionarea riscurilor interstelare”, întreabă o companie de asigurări dacă poate obține o poliță care să acopere „răpiri extraterestre, teleportări neautorizate și posibile conflicte intergalactice în livingul personal”. În altă scrisoare, solicită acoperire pentru fantome „enervante sau malefice”, specificând că preferă o clauză care să includă și exorcizarea rapidă, fără proceduri birocratice suplimentare.

Răspunsurile companiilor, politicoase, protocolare și uneori tulburător de serioase, fac ca absurditatea să atingă cote epice. Unele companii explică termenii polițelor pentru riscuri „neobișnuite”, altele își rezervă dreptul de a studia cererea mai îndeaproape, dar toate tratează solicitarea cu un respect incomod, ca și cum Cooper ar fi un client real.

Acest episod subliniază genialitatea volumelor: Robin Cooper nu inventează doar absurdități, ci le și testează în viața reală, transformând răspunsurile oficiale într-un spectacol de umor involuntar.

În final, autorul acestor rânduri nu poate decât să subscrie, atât la caracterizarea succintă a lui Ricky Gervais: ″Scrisorile lui Cooper sunt absurde, lipsite de sens și foarte, foarte amuzante″, cât și la concluzia cronicii de întâmpinare apărute în The Observer în anul apariției The Timewaster Letters:

″Dacă are fi să-i căutăm un sens mai profund, cartea expune absurditățile unei industrii PR obligată ca, de dragul menținerii relațiilor cu clienții, să răspundă chiar și celor mai nebunești solicitări. Astfel că, dacă nu râzi în hohote, scrie-i editurii și cere-ți banii înapoi″.

În concluzie, universul lui Robin Cooper - extins în cele trei volume - transformă grafomania fictivă într-o artă a absurdității. Fiecare scrisoare este o demonstrație de seriozitate exagerată, în timp ce destinatarul real oscilează între confuzie, curtoazie și amuzament. Astfel, cititorul nu doar râde, ci este și obligat să reflecteze la absurditățile birocratice, la seriozitatea în exces a lumii moderne și, de ce nu, la modul în care ar putea fi asigurați extratereștrii și fantomele.

Mai mult, ar fi interesant ca aceste scrisori să fie traduse în limba română, pentru ca și publicul de la noi să se bucure de umorul absurd și inventivitatea lui Cooper.

Cele mai bizare 10 scrisori ale lui Cooper:

1. Scrisoarea către Partidul Liberal Democrat, în care propune logo-uri inspirate de cele cinci simțuri.
2. Propunerea către o companie de înghețată pentru gusturi inspirate de opere literare clasice, precum „Moby Dick Mint” sau „Pride and Prejudice Pistachio”.
3. Solicitarea către companii de aer condiționat pentru un aparat care să simuleze toate tipurile de vânturi planetare, educativ pentru copii.
4. Scrisorile către companiile de asigurări pentru acoperirea răpirilor extraterestre, teleportărilor neautorizate și conflictelor intergalactice în livingul personal.
5. Cererea de polițe de asigurare pentru fantome enervante sau malefice, inclusiv cu clauza de exorcizare rapidă.
6. Propunerea către British Museum pentru o expoziție despre „obiecte inutile, dar fascinante”.
7. Scrisoarea către o universitate pentru finanțarea unui studiu despre „impactul imaginativ al lămpilor de birou pentru somnul albinelor”.
8. Propunerea către IKEA de a furniza o linie completă de mobilă de dormitor.
9. Scrisoarea către universități și centre de cercetare pentru organizarea de experimente absurde sau expoziții bizare.
10. Scrisoarea către o asociație de colecționari, propunând să catalogheze obiecte complet inutile, dar cu „potențial estetic secret”, argumentând că astfel ar contribui la „educația vizuală a societății și la prevenirea plictiselii cronice”.

• Când cel mai bun câștig este să nu faci nimic

  < Prev
• Băile Herculane au soarta uzinelor Malaxa

  Next >