Statul social devine şi mai social

Scriam în luna iunie că, dacă pensiile se măresc cu 40%, pensionarii vor ajunge să cheltuiască mai mult decât salariaţii, de la care se iau banii ca să li se majoreze. Dar, în cele din urmă, puterea de cumpărare a pensiilor a crescut cu 13%. Asta a permis doar ca pensionarii să aloce o sumă similară pentru alimente - 300 de lei lunar - precum cei de la care s-au redistribuit resursele pentru mărirea veniturilor vârstnicilor.

Iar problema nu e doar asta. Statul are angajaţi, cărora dacă le dă salarii brute, din care le ia contribuţiile sociale şi impozitul, sau dacă le dă direct salarii nete, cam tot aia e. Şi lefurile din sectorul bugetar sunt cu 50% mai mari decât media. Dacă îi alăturăm bugetarilor și pe cei din privat care mijlocesc relaţia firmelor cu statul - contabili, inspectori de resurse umane, jurişti - și îi mai punem la socoteală pe pensionari şi pe copii, e posibil să tragem concluzia că 10% din populaţie - angajaţii direct productivi, furnizorii neţi de impozite şi contribuţii - hrăneşte restul. 

Iată cât de social este statul nostru şi ultimele date statistice ce arată cât s-a redistribuit în preajma alegerilor vădesc că a devenit şi mai social, condus de un guvern liberal.

Statisticile citate surprind că aproape jumătate din cheltuielilor menajelor de salariaţi sunt reprezentate de taxe, impozite şi contribuţii, şi au crescut în perioada de criză generată de pandemie, la 1.000 de lei lunar pe persoană, de la 924 în intervalul corespunzător anterior, deci cu peste 8,5%.

Şi totuşi în ciuda acestui fapt se recomandă taxe mai mari, impozitare progresivă care să-i penalizeze pe cei care au capacitatea să lucreze mai mult şi investiţii strategice ce includ în cantitate mare costul exproprierilor. Cu precizarea că această poziţie redistribuţionistă s-a observat şi la cele mai influente instituţii financiare internaţionale care afirmă, prin vocea conducătorilor lor, că înăsprirea impozitării bogaților nu ar afecta câtuși de puțin creșterea economică, dimpotrivă, în acest fel s-ar crea resurse pentru investiții publice mai mari, de natură să majoreze PIB. Deși până nu de mult era acceptată ideea că o țară săracă, cu un stat social hipertrofiat, care limitează economiile individuale și percepe impozite mari, diminuând motivația muncii și inițiativei, nu va atinge niciodată un ritm alert de dezvoltare.

Mai nou, impozitarea progresivă constituie o componentă esențială a unei politici fiscale eficiente. Chit că astfel e penalizată hărnicia, cine are un job și își mai ia încă unul e taxat cu un impozit de pe următorul nivel de impunere de pe grilă. După care, dacă are capacitatea să economisească și finanțează deficitele societății, mai e o dată „pedepsit”, cu dobânzi negative. În așa fel încât dobânzile nu se mai constituie într-un obstacol în calea risipei de resurse, ci o încurajează.

E inutil de spus că la noi nu există nicio corelație între productivitate și remunerație. Altfel nu s-ar fi apucat să scrie părinții Constituției în paragraful 1 alineatul 3 din legea fundamentală că România este un stat social. Cu alte cuvinte, într-o țară în care politicul dictează economicului cu ochii la alegeri, preocupările nu sunt legate de productivitate şi forţa de muncă, ci de forţa de vot. De aceea, după taxare, cheltuielile salariaţilor şi pensionarilor tind să se egalizeze.

 


Energy Report

Leave your comments

Post comment as a guest

0
Your comments are subjected to administrator's moderation.
terms and condition.
  • No comments found

The Best United Kingdom Bookmaker lbetting.co.uk Ladbrokes website review