Restrângerea limitelor de lucru între bănci face diferenţa între dobânda-cheie şi dobânzile interbancare

O pensionară din Buhuşi, care mi-a mai pus şi altă dată întrebări, legate de PIB-ul potenţial şi rata naturală a dobânzii, m-a contactat, ieri, să-mi spună că a înţeles - citind pe un blog pe care-l urmăreşte frecvent - că dacă dobândă de politică monetară se plasează peste ratele din piaţa interbancară, aceasta este o măsură deflaţionistă.

I-am explicat că dobânzile din piaţa interbancară au legătură cu modul în care îşi echilibrează băncile lichiditatea. Iar în momentul de faţă - indiferent de nivelul de dobândă de politică monetară - ele realizează echilibrul prin intermediul tranzacţiilor cu clienţii.

Băncile nu-şi doresc să existe o segrerare a limitelor de lucru între ele. Dar dacă dobânzile interbancare stau atât de jos, acest lucru arată că ele păstrează, prudent, un excedent de lichiditate.

Şi actualul nivel al dobânzii de politică monetară, care se plasează între dinamica preţurilor de consum şi cea a preţurilor din întreaga economie - relevată de deflatorul PIB - e compatibil cu scopul de virare a creditului neguvernamental din valută în lei. În vederea îndeplinirii acestui obiectiv e necesar ca dobânzile pasive să încurajeze economisirea în monedă naţională, pentru a exista un raport echilibrat între credite şi depozite.

Ca să conchid, aparenta neînţelegere a motivelor pentru care dobânda de politică monetară se situează peste dobânzile practicate pe piaţa interbancară nu poate veni decât din necunoaşterea realităţilor privitoare la restrângerea limitelor de lucru între bănci, iar banca centrală nu poate fi culpabilizată pentru asta.

Doamna în etate din Moldova mi-a mulţumit pentru precizări, a mărturisit că a priceput relativ uşor cele spuse şi a zis că le va explica, la rândul ei, prietenilor din grupul său, pe facebook, unde au loc frecvent discuţii pe teme de educaţie financiară.  


Leave your comments

Post comment as a guest

0
Your comments are subjected to administrator's moderation.
terms and condition.
  • No comments found

The Best United Kingdom Bookmaker lbetting.co.uk Ladbrokes website review