Există o comparație intelectuală fertilă între trei dintre cei mai importanți intelectuali de origine turcă ai epocii contemporane: Orhan Pamuk, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură, Daron Acemoglu, laureat al Premiului Nobel pentru Economie, și Timur Kuran. Nu pentru că aparțin aceleiași discipline și nici pentru că împărtășesc aceeași ideologie. Dimpotrivă, diferențele dintre ei sunt evidente. Pamuk este romancier, Acemoglu economist și teoretician al instituțiilor, iar Kuran economist și cercetător al comportamentului social. Cu toate acestea, operele lor pot fi puse în dialog în jurul unei întrebări comune: cum poate individul să rămână liber într-o societate în care identitatea, presiunea socială și puterea instituțională îi limitează autonomia?

Priviți împreună, cei trei oferă perspective complementare asupra libertății. Pamuk o explorează prin cultură și identitate, Kuran prin conformism și exprimarea preferințelor, iar Acemoglu prin instituții și distribuția puterii.

Pamuk și libertatea individului

La Orhan Pamuk, liberalismul nu trebuie căutat într-un program politic explicit. El poate fi înțeles mai degrabă ca o sensibilitate centrată pe pluralitate, ambiguitate și autonomia individului. Romanele sale sunt populate de personaje aflate între lumi diferite: între tradiție și modernitate, între Orient și Occident, între religie și secularism.

În Snow, probabil cel mai politic roman al său, Pamuk descrie un oraș din estul Turciei în care se confruntă seculariști, islamiști, naționaliști, militari și intelectuali occidentalizați. Important este că autorul refuză să ofere o tabără perfect virtuoasă. Tocmai această neîncredere față de monopolul unui singur adevăr poate fi citită în cheie liberală. Nici secularismul, nici religia, nici naționalismul nu primesc dreptul de a defini singure ce trebuie să fie individul.

În My Name Is Red, conflictul dintre tradiția miniaturii otomane și influența artei occidentale devine o reflecție asupra individualității și creativității. Cine decide ce este autentic? Poate individul să inoveze fără să fie considerat trădător al tradiției? Pentru Pamuk, libertatea presupune posibilitatea de a exista între identități diferite fără a fi obligat să aleagă definitiv una singură.

Totuși, el nu este un simplu admirator al Occidentului. Literatura sa sugerează că și modernizarea poate deveni o formă de conformism. De aceea, este mai precis să-l numim liberal cultural decât să-i atribuim o doctrină politică strictă.

Acemoglu și libertatea instituțiilor

Dacă Pamuk se întreabă cum poate fi liber individul, Daron Acemoglu întreabă ce instituții fac posibilă această libertate.

În Why Nations Fail, scrisă împreună cu James A. Robinson, Acemoglu argumentează că prosperitatea și dezvoltarea politică depind în mare măsură de natura instituțiilor. El distinge între instituții incluzive și instituții extractive. Primele permit participarea largă la viața economică și politică, stimulează inovarea și limitează concentrarea puterii. Cele din urmă concentrează resursele și beneficiile în mâinile unor elite restrânse.

Contribuția sa este importantă deoarece respinge ideea că simpla existență a piețelor garantează libertatea. O societate poate avea proprietate privată și activitate economică intensă, dar să fie dominată de grupuri care controlează regulile jocului și accesul la oportunități.

În The Narrow Corridor, Acemoglu și Robinson dezvoltă ideea că libertatea apare într-un echilibru fragil între stat și societate. Un stat prea slab nu poate proteja drepturile cetățenilor, în timp ce unul prea puternic poate domina societatea. Libertatea este posibilă atunci când statul are capacitatea de a aplica legea, iar societatea are forța de a-l controla.

În lucrările sale despre tehnologie și inteligență artificială, Acemoglu insistă că progresul tehnologic nu produce automat prosperitate distribuită. Beneficiile sale depind de instituții și de raportul de putere dintre firme, lucrători și stat. Libertatea și prosperitatea depind, în ultimă instanță, de felul în care o societate își organizează puterea.

Kuran și libertatea exprimării

Timur Kuran aduce în această discuție o perspectivă diferită, concentrată asupra comportamentului social.

În Private Truths, Public Lies, el dezvoltă conceptul de „falsificare a preferințelor”. Oamenii pot crede un lucru în privat și afirma altceva în public deoarece se tem de sancțiuni sociale, profesionale sau politice. Rezultatul este că o societate poate părea unanimă fără să fie cu adevărat unanimă.

Dacă majoritatea indivizilor ascund ceea ce gândesc, se creează iluzia consensului. În anumite condiții, însă, exprimarea sinceră a câtorva persoane poate declanșa o reacție în lanț. Oamenii descoperă că nu sunt singuri, iar ceea ce părea imposibil poate deveni rapid posibil. Teoria lui Kuran oferă astfel un mecanism elegant pentru înțelegerea unor schimbări sociale și politice aparent bruște.

Pentru Kuran, libertatea de exprimare nu este doar un drept individual, ci și un mecanism prin care societatea află ce cred cu adevărat membrii săi. O societate dominată de conformism produce o imagine falsă despre propriile convingeri.

În The Long Divergence, el folosește aceeași perspectivă pentru a analiza istoria economică a Orientului Mijlociu. Explicația sa pentru decalajul economic față de Europa este instituțională și istorică, nu o simplă teză culturală sau religioasă. Ca și Acemoglu, Kuran consideră că instituțiile contează decisiv, dar acordă o atenție deosebită modului în care oamenii reacționează la constrângeri și stimulente.

Trei niveluri ale aceleiași probleme

Asemănările dintre cei trei devin mai clare atunci când sunt priviți împreună.

Pamuk analizează societatea care îi spune individului cine trebuie să fie. Kuran explică de ce individul poate ajunge să pretindă public că este ceea ce societatea îi cere să fie. Acemoglu studiază instituțiile care pot transforma această presiune într-un sistem durabil sau, dimpotrivă, o pot limita.

Cele trei perspective pot fi privite ca trei niveluri ale aceleiași probleme: identitatea, conformismul și puterea instituționalizată. Pamuk operează în zona culturii și a identității, Kuran în cea a normelor sociale, iar Acemoglu în cea a instituțiilor și economiei politice.

În acest sens, putem vorbi despre trei intelectuali de origine turcă aparținând unei largi familii de idei liberale, fără a pretinde că aderă la aceeași doctrină. Pamuk apără autonomia individului în fața identităților impuse, Kuran explică de ce libertatea de exprimare este esențială pentru ca societatea să-și cunoască propriile preferințe, iar Acemoglu arată de ce aceste libertăți au nevoie de instituții capabile să limiteze concentrarea puterii.

O societate liberă nu este doar una care organizează alegeri sau permite schimburi economice. Este una care le permite oamenilor să gândească independent, să vorbească fără teamă și să trăiască sub instituții care împiedică transformarea puterii în adevăr obligatoriu. Aceasta este, în forme diferite, lecția comună a lui Pamuk, Acemoglu și Kuran.

• Când toată lumea minte fără să mintă: realitatea socială în teoria lui...

  Next >