România și problema pe care nu o vedem: erodarea clasei de mijloc

Dacă ar trebui să alegem o singură problemă economică fundamentală a României, aceasta nu ar fi inflația, deficitul bugetar sau nivelul de trai în raport cu Europa, ci subțierea clasei de mijloc.

Mai puțin spectaculoasă decât o criză valutară sau o explozie a inflației, ea are însă implicații mai profunde. O economie poate crește, PIB-ul și salariile pot fi de câteva ori mai mari decât acum două decenii, în timp ce clasa de mijloc devine tot mai fragilă.

Nu prețurile sunt problema ci veniturile

Paradoxul României e că prețurile bunurilor și ale activelor se europenizează mai repede decât veniturile care ar trebui să le susțină. Integrarea în UE face acest proces în mare măsură inevitabil. România nu mai e o economie izolată. Bunurile, capitalul și investițiile circulă într-o piață comună, iar diferențele de preț față de Europa Occidentală tind să se reducă.

Un automobil, un telefon, un computer sau multe dintre produsele pe care le cumpărăm nu pot rămâne permanent mult mai ieftine decât în Germania sau Franța. Același fenomen se observă și la active. Locuințele și terenurile sunt influențate de costurile de construcție, de capital, de cerere și ofertă și de integrarea economiei românești în cea europeană.

Problema nu e că prețurile cresc, ci ce se întâmplă cu veniturile care trebuie să le susțină.

Productivitatea, nu competitivitatea

În România vorbim constant despre competitivitate: costul forței de muncă, exporturi sau poziția în diverse clasamente. Dar întrebarea esențială e alta: câtă valoare produce economia românească pentru fiecare oră de muncă?

Cât generează un angajat? Cât capital, tehnologie și know-how are la dispoziție? Câte firme românești reușesc să urce în lanțul valoric și să vândă produse și servicii cu valoare adăugată ridicată?

De aici provin salariile sustenabile. Veniturile pot fi împinse temporar administrativ sau prin lipsa forței de muncă, dar pe termen lung ele trebuie susținute de productivitate. Dacă prețurile converg spre nivelul european, iar productivitatea și veniturile nu țin același ritm, clasa de mijloc pierde teren.

Nu pentru că oamenii devin neapărat săraci, ci pentru că se reduce spațiul dintre veniturile lor și precaritate.

Clasa de mijloc e diferența dintre „mă descurc” și „pot construi ceva”

Clasa de mijloc nu înseamnă doar venituri peste medie, ci capacitatea unei familii de a economisi, de a cumpăra o locuință, de a face față unei cheltuieli neprevăzute, de a investi în educația copiilor și de a acumula siguranță financiară.

Această capacitate e esențială deoarece consumatorii de astăzi pot deveni investitorii și antreprenorii de mâine. Părinții care își permit să investească în educație formează generația următoare de ingineri, manageri, cercetători și antreprenori.

Clasa de mijloc nu e doar rezultatul dezvoltării economice, ci unul dintre motoare De aceea, subțierea ei e mai gravă decât pare la prima vedere.

Dobânda lovește exact în această categorie. Gospodăriile foarte sărace au acces limitat la credit, iar cele foarte bogate pot absorbi ușor costurile finanțării. Clasa de mijloc se află între aceste două extreme. E suficient de prosperă pentru a cumpăra o locuință, o mașină sau pentru a investi, dar nu suficient de bogată pentru ca dobânda să fie irelevantă. Deci cea care e senzitivă la dobânzi e middle class.

Într-o economie sănătoasă, creditul finanțează investiții și distribuie în timp costul unor active de durată. Dar dacă o familie trebuie să se împrumute constant pentru a menține un nivel de trai pe care salariul nu-l mai poate susține, creditul nu rezolvă problema, ci doar o amână. Nu poți construi o clasă de mijloc solidă pe datorie.

De ce contează atât de mult clasa de mijloc?

O clasă de mijloc numeroasă nu e doar o consecință a prosperității, ci creează condițiile pentru apariția următorului nivel de dezvoltare economică.

Oamenii care au o anumită siguranță financiară își asumă mai ușor riscuri. Pot schimba locul de muncă, pot investi în educație, pot începe o afacere, pot finanța o perioadă fără venituri și pot suporta eșecul unei inițiative antreprenoriale.

Cu alte cuvinte, clasa de mijloc produce opțiuni și apoi antreprenoriat, capital și inovație.

De aceea, o economie care își subțiază clasa de mijloc erodează baza din care va apărea productivitatea viitoare.

Ce avem de oferit Europei?

Integrarea în Uniunea Europeană a adus României investiții, locuri de muncă, tehnologii și venituri mai mari. A fost un succes incontestabil. Totuși, există riscul ca succesul primei etape să devină limita celei de-a doua.

Am intrat în UE pentru a reduce un decalaj. Acum trebuie să găsim motivul pentru care economia românească e indispensabilă în diviziunea europeană a muncii.

Nu e suficient să fim o piață de consum sau o destinație cu costuri relativ reduse. Întrebarea reală e ce face România atât de bine încât Europa să fie dispusă să plătească pentru asta?

Aceasta e esența avantajului comparativ și a avantajului competitiv. Iar astăzi nu avem încă suficiente domenii în care răspunsul să fie evident.

Polonia oferă un exemplu relevant. După 1989, liberalizarea economică, acumularea de capital privat și dezvoltarea unei clase antreprenoriale au contribuit la formarea unei clase de mijloc puternice și la consolidarea capitalului autohton. Astăzi, Polonia nu mai este doar o economie care atrage capital, ci una care exportă companii, capital și know-how. Am plecat de la un nivel comparabil cu polonezii în anii ’90, însă, între timp, sporurile de productivitate le-au permis să construiască suficient capital și forță antreprenorială pentru ca, astăzi, polonezii să vină în România nu doar ca angajați sau parteneri comerciali, ci chiar ca investitori străini.

Diferența fundamentală este simplă: nu e suficient să atragi capital, trebuie să creezi capital. Iar pentru asta ai nevoie de oameni suficient de stabili pentru a economisi, investi și risca. Polonia a încurajat spiritul antreprenorial chiar într-o economie supraîndatorată la sfârșitul anilor ’80, contribuind la formarea unei clase antreprenoriale și a unui spirit capitalist care au rămas în economia poloneză. Faptul că Polonia nu a exportat populație la scara României spune și el ceva despre cele două traiectorii.

România a folosit, în schimb, fereastra aderării la UE pentru a evita un șomaj de 20%. Ironia e că, după ce spuneam că „nu ne vindem țara”, integrarea europeană a trimis românii după investitorii care lipseau din țara lor.

O economie care să poată plăti salarii mai mari

România nu poate rezolva această problemă doar prin creșteri salariale, credit de consum sau redistribuție. Aceste instrumente pot atenua temporar efectele, dar nu elimină cauza.

Soluția este productivitatea: mai mult capital per angajat, tehnologie, educație, infrastructură, digitalizare, automatizare, cercetare, management performant și companii românești care urcă în lanțul valoric.

Miza reală nu este să împiedicăm prețurile să devină europene, ci să facem veniturile capabile să le susțină. Iar veniturile nu pot fi decuplate la nesfârșit de productivitate.

În final, problema României nu e că are prețuri prea mari, ci că încă nu produce suficientă valoare pentru a susține pe scară largă veniturile necesare unei societăți europene.

Prețurile vor continua să convergă, capitalul să circule, întrebarea e dacă productivitatea românească va ține pasul.

Pentru că exact în diferența dintre prețurile europene și veniturile românești se subțiază clasa de mijloc. Iar o clasă de mijloc mai mică înseamnă mai puțin capital, mai puțin antreprenoriat, mai puțină asumare de risc, mai puțină inovație și mai puține avantaje competitive proprii.

România nu trebuie doar să ajungă din urmă Europa. Trebuie să devină bună la ceva de care Europa are nevoie.

Iar acest lucru începe cu o clasă de mijloc suficient de puternică nu doar pentru a consuma, ci și pentru a construi. De aceea, apărarea și extinderea clasei de mijloc nu reprezintă doar o politică socială, ci una de productivitate, antreprenoriat și dezvoltare economică pe termen lung.