Blogu' lui Balan
În situația în care banii ajung la oameni și nu se mai găsesc la buget, ca să-i prade baronii, asta s-ar putea să nu fie o inițiativă atât de detestabilă pe cât pare
China si Statele Unite par a fi in plin razboi economic. Cine-l va castiga? Cel cu oferta agregata cea mai puternica
Societatea romaneasca e bolnava, si principala problema e ca guvernele n-au avut o politica economica
Deprecierea față de dolar a valutelor "petroliere" consolidează ieftinirea țițeiului
Reducerea preţului ţiţeiului urmăreşte să-i falimenteze pe producătorii americani de petrol din șisturi bituminoase, extras prin fracturare hidraulică
Cine ii apara pe someri de sindicate?
De ce nu intra si sindicatele in sfera de monitorizare a Consiliului Concurentei, mai ales ca unele nici macar nu se sfiesc sa se intituleze “cartel”?
În Elveția, stat care nu face parte din UE, părerea contribuabililor e cerută la orice modificare a cadrului fiscal
Modelul chinezesc, bazat pe stimulare etatistă și pe exporturi ieftine susținute de salarii mici, a dat dependență întregii economii a lumii
Întregul sistem economic mondial pare construit pentru a proteja privilegii dobândite
The Best United Kingdom Bookmaker lbetting.co.uk Ladbrokes website review