Banca Centrala Europeana este impotriva conversiei creditelor din franci elvetieni in moneda nationala

 

Emotia provocata de deprecierea masiva a leului fata de francul elvetian a reactivat vocile care solicita usurarea poverii debitorilor intr-o astfel de moneda prin masuri interventionist-administrative, cum ar fi convertirea in moneda nationala a creditelor in franci elvetieni.

Asta in vreme ce Banca Centrala Europeana (BCE) a avertizat pentru a doua oara anul trecut, pe 10 octombrie, autoritatile de la Budapesta cu privire la faptul ca intentiile Ungariei de a converti toate creditele acordate in euro sau franci elvetieni din valuta in forinti si de a impune bancilor plata retroactiva de despagubiri pentru clauze declarate ilegale din contractele de credit risca sa destabilizeze sistemul bancar.

Mai mult, legile adoptate de Ungaria in aceasta privinta ar incalca normele europene, prin faptul ca modifica retroactiv clauze din contractele de creditare.

Astfel, pe 10 octombrie, BCE a emis o opinie cu privire la legile mentionate mai sus, a doua dupa cea publicata pe 28 iulie 2014.

In documentul citat, BCE subliniaza ca aceste legi pun o presiune semnificativa pe sectorul bancar ungar, presiune care ar putea afecta stabilitatea intregului sistem financiar din Ungaria, ca si pe cea a fiecarei institutii financiare din aceasta tara luata in mod individual.

In plus, potrivit Bancii Centrale Europene, exista riscul ca aceste masuri ale guvernului de la Budapesta sa afecteze negativ capitalurile grupurilor bancare, producand ulterior, prin contagiune, prejudicii intregii economii maghiare.

"Este nevoie de dialog consistent intre autoritatile ungare si toate partile interesate relevante, inclusiv institutiile financiare, precum si clientii si debitorii acestora. Trebuie luate in considerare interesele publicului larg, dar si cele ale autoritatilor responsabile cu asigurarea stabilitatii sistemului financiar din Ungaria", afirma BCE in opinia sa.

Banca Centrala Europeana mai avertizeaza ca, dat fiind numarul mare de banci straine care opereaza in sistemul bancar din Ungaria si pentru a preveni contagiunea si amenintarile potentiale la adresa stabilitatii financiare a Uniunii Europene, banca centrala a Ungariei are datoria de a informa in viitor BCE despre orice fel de masuri preconizate de autoritatile de la Budapesta care ar putea afecta sistemul bancar ungar.

Nu in ultimul rand, BCE atrage atentia ca observatiile facute in iulie raman in continuare valabile.

Astfel, in opinia sa din 28 iulie asupra aceluiasi subiect, BCE avertiza ca masurile luate de autoritatile de la Budapesta incalca normele europene, prin faptul ca modifica retroactiv clauze din contractele de creditare.

Mai precis, este vorba de Directiva 2014/17/UE privind contractele de credit oferite consumatorilor pentru bunuri imobile rezidentiale si de modificare a Directivelor 2008/48/CE si 2013/36/UE si a Regulamentului (UE) nr. 1093/2010  

"Avand in vedere ca Directiva 2014/17/EU nu se aplica contractelor de credit in vigoare inainte de 21 martie 2016, efectul retroactiv al legii nu este in acord cu principiile generale si scopul articolului 23 (5) din Directiva 2014/17/EU. Aceasta directiva permite statelor membre sa reglementeze creditele in valuta cu conditia ca legislatia respectiva sa nu aiba efect retroactiv", se arata in opinia BCE.


Leave your comments

Post comment as a guest

0
Your comments are subjected to administrator's moderation.
terms and condition.
  • No comments found

The Best United Kingdom Bookmaker lbetting.co.uk Ladbrokes website review