Dacă vrei să înțelegi de ce Mario Vargas Llosa a devenit unul dintre cei mai cunoscuți intelectuali liberali ai Americii Latine, nu trebuie să începi cu romanele sale, ci cu Chemarea tribului (La llamada de la tribu), cartea în care își explică propria transformare intelectuală de la stânga la liberalism.

Vargas Llosa nu prezintă liberalismul ca pe o simplă doctrină economică. Pentru el, libertatea economică și libertatea individuală sunt inseparabile. O societate în care statul decide ce produci, ce cumperi sau cum îți trăiești viața riscă să transforme cetățeanul dintr-un individ autonom într-un executant al deciziilor altora.

De aici pornește critica sa fundamentală: statul nu e întotdeauna soluția problemelor sociale. Uneori, statul e chiar problema. Ca să-l cităm pe Ronald Reagan: „Government is not the solution to our problem; government is the problem.”

Adam Smith: piața nu are nevoie de un dirijor

Unul dintre punctele de plecare e Adam Smith. Pentru Vargas Llosa, lecția scoțianului nu se reduce la ideea că piața e benefică. Mai important e faptul că oamenii cooperează și își coordonează activitatea fără o autoritate centrală care să dirijeze fiecare schimb economic.

Consumatorii aleg ce cumpără, antreprenorii decid ce produc, investitorii unde își alocă resursele, iar angajații își negociază munca. Din aceste decizii descentralizate se formează o ordine spontană pe care nicio instituție nu o poate planifica integral.

Prețurile joacă un rol esențial deoarece transmit informații despre cerere, raritate și oportunități economice. Tocmai de aceea, consideră Vargas Llosa, socialismul greșește atunci când încearcă să înlocuiască această ordine spontană cu una impusă administrativ.

Hayek: nimeni nu știe tot

Friedrich Hayek are una dintre influențele decisive asupra lui Vargas Llosa. Austriacul pornește de la o observație simplă: cunoașterea e dispersată în societate. Un funcționar nu poate deține toate informațiile pe care le au fermierii, comercianții, antreprenorii sau consumatorii.

Piața coordonează această multitudine de informații prin sistemul prețurilor. Din această perspectivă, problema planificării centrale nu e doar riscul unei administrări defectuoase, ci imposibilitatea de a colecta și procesa toate informațiile necesare pentru a conduce eficient o economie complexă.

Proprietatea privată: puterea de a spune „nu”

Liberalismul lui Vargas Llosa nu se oprește la piață. Proprietatea privată are și o funcție politică.

Atunci când statul controlează majoritatea resurselor importante, dependența cetățeanului față de autorități crește. Proprietatea oferă individului o zonă de autonomie și capacitatea de a rezista presiunii politice.

Un antreprenor poate refuza o comandă, un ziar privat poate critica guvernul, iar o organizație independentă poate susține cauze pe care statul nu le aprobă. În această viziune, capitalismul nu înseamnă doar acumulare de capital, ci și distribuirea puterii în societate.

Popper: societatea deschisă împotriva utopiei

Karl Popper îi oferă lui Vargas Llosa o armă intelectuală importantă: scepticismul față de proiectele care promit o societate perfectă.

Popper critică ideea că istoria urmează un traseu inevitabil și că un grup de oameni ar putea descoperi formula ideală pentru reorganizarea societății. Astfel de proiecte ajung adesea să justifice sacrificii prezente în numele unei fericiri viitoare.

În schimb, liberalismul preferat de Vargas Llosa e mai modest. El nu promite perfecțiunea, ci instituții care pot fi corectate, guverne care pot fi schimbate și politici care pot fi abandonate atunci când eșuează.

Isaiah Berlin: libertatea nu e un detaliu

Isaiah Berlin adaugă o dimensiune esențială: libertatea individuală. Pentru Berlin, libertatea înseamnă limitarea constrângerilor arbitrare exercitate asupra individului. Vargas Llosa preia această idee și susține că libertatea de exprimare, libertatea politică și libertatea economică se susțin reciproc.

Un cetățean dependent complet de structuri controlate de stat poate descoperi că libertățile sale formale sunt mai fragile decât par la prima vedere.

Ortega y Gasset: pericolul „omului-masă”

José Ortega y Gasset îl ajută să explice tentația individului de a renunța la responsabilitatea personală în favoarea colectivului. „Tribul” din titlul cărții devine metafora acestei nevoi de apartenență. Oamenii caută siguranță în națiune, clasă socială, ideologie sau partid. Problema apare atunci când fidelitatea față de grup devine mai importantă decât libertatea individuală.

În plan economic, această logică poate conduce la ideea că statul trebuie să decidă pentru toți în numele interesului colectiv.

Revel: când ideologia devine mai importantă decât realitatea

Jean-François Revel completează argumentația prin critica ideologiilor și a totalitarismului. Una dintre cele mai periculoase caracteristici ale ideologiei e tendința de a se proteja de confruntarea cu realitatea. Când rezultatele sunt slabe, vina e plasată pe implementare, nu pe idee. Când libertatea e restrânsă, sacrificiul e prezentat ca temporar.

Pentru Vargas Llosa, politicile trebuie evaluate după consecințele lor concrete, nu după noblețea intențiilor declarate.

Mai puțină utopie, mai multă libertate

Chemarea tribului e povestea unei transformări intelectuale. Lectura unor autori precum Smith, Hayek, Popper, Berlin, Ortega y Gasset și Revel l-a convins pe Vargas Llosa că principalul pericol nu e imperfecțiunea pieței, ci concentrarea excesivă a puterii economice și politice în mâinile statului.

Mesajul său poate fi rezumat simplu: lasă oamenii să aleagă, protejează proprietatea privată, limitează puterea statului și evită transformarea utopiilor politice în proiecte de inginerie socială.

În memoriile sale, Peștele în apă (El pez en el agua), Vargas Llosa ajunge la concluzia că politica reală e mult mai puțin preocupată de idealuri decât de putere. Tocmai de aceea privește cu scepticism promisiunile celor care susțin că pot reorganiza întreaga societate de la centru și consideră periculos să încredințezi unui partid controlul asupra economiei, al producției și al vieții.

Pentru Vargas Llosa, piața liberă nu promite o lume perfectă. Ea pornește de la acceptarea unei realități incomode: oamenii sunt diferiți, informația e dispersată, iar puterea trebuie împărțită pentru a preveni abuzul. În acest sens, el nu apără doar capitalismul, ci dreptul individului de a-și conduce propria viață.

O idee compatibilă regăsim într-o formulare celebră a lui Margaret Thatcher: „Să nu uităm niciodată acest adevăr fundamental: statul nu are nicio altă sursă de bani decât cei pe care oamenii îi câștigă. Dacă statul dorește să cheltuiască mai mult, o poate face doar împrumutând economiile voastre sau taxându-vă mai mult. E inutil să credeți că va plăti altcineva; acel «altcineva» sunteți voi. Nu există «bani publici»; există doar banii contribuabililor.”

Vargas Llosa și Thatcher împărtășesc convingerea că prosperitatea și libertatea nu apar din concentrarea puterii în mâinile statului, ci din capacitatea indivizilor de a lua decizii, de a crea valoare și de a-și asuma responsabilitatea pentru propriile alegeri.

• Picasso, comunistul de 179 de milioane, Brâncuși și lecția lui Taleb...

  Next >