Există cărți care îmbătrânesc și altele care așteaptă. Opere economice ale lui Nicolae Suțu (1798-1871), publicate în 1957, aparțin celei de-a doua categorii. Citite astăzi, scrierile acestui boier moldovean, diplomat și economist din prima jumătate a secolului al XIX-lea ridică o întrebare pe care România nu a închis-o nici acum: cum transformi o economie săracă într-una prosperă?

Suțu nu avea statistici moderne, computere sau bănci centrale, dar privea economia ca pe un mecanism în care producția, capitalul, agricultura, industria, comerțul și instituțiile se influențează reciproc. Iar concluziile lui sunt surprinzător de puțin provinciale.

Moldova nu ducea lipsă de potențial, ci de capital și libertate economică

Suțu pornește de la realitatea unei Moldove agricole, cu industrie slabă și resurse insuficient valorificate. Sărăcia nu era un destin, ci rezultatul unei economii care nu reușea să-și pună suficient resursele în mișcare.

Gândirea lui se înscrie în liberalismul economic al epocii, influențat de Adam Smith și Jean-Baptiste Say, iar cercetările asupra operei sale îl consideră un promotor important al ideilor liberale în Principate.

Pentru Suțu, dezvoltarea începe cu producția, nu cu lozinci sau scheme administrative. El subliniază că bogăția unei țări nu se confundă cu banii statului, ci cu capacitatea societății de a produce. O economie nu devine mai bogată doar schimbând modul în care împarte ceea ce produce; prosperitatea durabilă presupune creșterea forțelor productive.

De aceea analizează agricultura, industria, comerțul, capitalul și populația, căutând mecanismele prin care o economie poate trece de la simpla supraviețuire la acumulare.

Un economist care măsoară înainte să judece

Un aspect remarcabil al operei sale este folosirea statisticii. În Noțiuni statistice asupra Moldovei, Suțu inventariază populația, agricultura, industria și comerțul, încercând să ofere o imagine concretă asupra economiei țării.

Ideea este simplă și surprinzător de actuală: înainte să schimbi economia, trebuie să o cunoști.

Nu poți vorbi serios despre agricultură, comerț sau reforme fără să știi ce se produce, ce se importă, ce se exportă, cât capital există și cum este folosit. Pentru Suțu, statistica nu este un ornament al economiei, ci un instrument pentru înțelegerea realității.

Regula ar putea fi rezumată astfel: întâi măsori, apoi decizi.

Comerțul liber și critica protecționismului

Aici Suțu devine cu adevărat interesant. El respinge concepția mercantilistă potrivit căreia statul trebuie să apere producătorul autohton prin bariere, privilegii și restricții. Nu crede că o industrie devine puternică doar pentru că este ferită de concurență.

Comerțul permite specializarea, circulația mărfurilor și accesul la piețe mai largi. Contactul cu economiile dezvoltate poate aduce capital, tehnologii și modele de organizare.

Pentru Suțu, problema nu este simplu dacă o țară importă sau exportă, ci ce efect are comerțul asupra capacității ei de a produce și de a se dezvolta.

Este o diferență importantă față de reflexul protecționist potrivit căruia orice import este o pierdere, iar orice produs autohton trebuie protejat indiferent de cost.

Bogăția nu apare prin decret

Suțu nu este adversarul industriei. Dimpotrivă, îl preocupă slăbiciunea industriei manufacturiere moldovenești.

Dar nu crede că industria poate fi creată pur și simplu prin voință administrativă. Într-o economie agrară, capitalul este limitat, forța de muncă are ocupații tradiționale, iar piața internă este restrânsă.

A împinge artificial populația spre industrie, fără ca economia să aibă condițiile necesare, poate produce mai multe probleme decât soluții.

Industria trebuie să apară și să crească pe măsură ce se dezvoltă capitalul, piața, competențele și cererea. Cu alte cuvinte, industrializarea nu se comandă; se construiesc condițiile pentru ea.

Agricultura nu este dușmanul industriei

Pentru Moldova lui Suțu, agricultura este punctul de plecare. Dar asta nu înseamnă conservarea unei economii agricole primitive.

Agricultura trebuie să devină mai productivă, să genereze venituri și materii prime, iar industria să le transforme în produse cu valoare mai mare. Agricultura și industria nu sunt adversare, ci verigi ale aceluiași proces economic.

Problema nu este că o țară are agricultură, ci câtă valoare reușește să scoată din ea.

Capitalul scump ține economia pe loc

Suțu observă că proprietatea agricolă produce randamente reduse, în timp ce capitalul este scump. Pentru agricultor, această combinație este devastatoare: dacă randamentul activității este mic, iar costul banilor este ridicat, investiția devine dificilă.

Observația este mai profundă decât pare. O economie nu se dezvoltă doar pentru că are resurse naturale sau pământ. Are nevoie de capital pentru a le transforma în producție mai eficientă.

Acolo unde capitalul este rar și scump, investițiile sunt puține, iar productivitatea rămâne scăzută. Suțu identifică astfel una dintre problemele structurale ale unei economii aflate la început de dezvoltare.

Statul poate crea condiții, nu poate produce în locul oamenilor

Pentru Suțu, statul poate elimina bariere, poate îmbunătăți instituțiile, poate facilita circulația și poate crea un cadru favorabil activității economice.

Dar nu poate înlocui producătorul. Nu poate produce în locul agricultorului, comerciantului sau întreprinzătorului și nu poate transforma prin simplu decret o activitate nerentabilă într-una productivă.

Această distincție este esențială: politica economică poate crea condițiile dezvoltării, dar nu poate substitui dezvoltarea însăși.

Paradoxul ediției din 1957

Aici istoria volumului devine aproape la fel de interesantă ca ideile autorului. Opere economice a fost publicată în România comunistă, într-o perioadă în care economia se îndrepta către proprietatea de stat, planificarea centralizată și controlul administrativ.

Suțu venea însă dintr-o cu totul altă tradiție: libertatea schimburilor, inițiativa economică, concurența și importanța capitalului.

Și totuși a fost recuperat ca „înaintaș” al gândirii economice românești. Paradoxul spune multe despre felul în care poate fi citită istoria: poți publica un economist liberal într-un sistem neliberal, dar nu poți schimba ceea ce a scris.

De ce merită citit Suțu astăzi

Suțu nu ne oferă un program economic pentru România secolului XXI. Ar fi absurd să-i cerem asta unui economist al secolului al XIX-lea.

Ne oferă însă o metodă de gândire.

Să vezi ce produce economia. Să identifici ce o împiedică să producă mai mult. Să înțelegi costul capitalului. Să urmărești circulația mărfurilor. Să nu confunzi protecția cu competitivitatea. Să nu confunzi banii cu bogăția și nici cheltuiala statului cu prosperitatea.

Nicolae Suțu nu trebuie transformat într-un profet al liberalismului contemporan. A fost un economist al timpului său, cu limitele și contradicțiile sale.

Dar a fost unul dintre primii gânditori români care au încercat să privească economia sistematic, prin producție, capital, agricultură, industrie, comerț și statistici.

Și poate tocmai de aceea întrebarea lui rămâne atât de actuală: nu cum împărțim mai bine sărăcia, ci cum creăm condițiile pentru a produce mai multă bogăție.

 

---

• „Nicio vorbă” despre Andrew Klavan. O mică poveste despre marile...

  < Prev
• Costinești: stațiunea care își abandonează propria memorie

  Next >