În economie există mii de prețuri. Unele se schimbă în fiecare secundă, altele aproape că nu sunt observate. Prețul petrolului ajunge pe prima pagină a ziarelor, la fel și cel al aurului, al gazelor naturale sau al locuințelor. Există însă un preț care influențează aproape toate celelalte și despre care vorbim, paradoxal, cel mai puțin.

Este dobânda.

Suntem obișnuiți să o privim ca pe costul unui credit sau ca pe principalul instrument al băncilor centrale. În realitate, dobânda este mult mai mult decât atât. Ea reprezintă felul în care economia evaluează timpul.

Atunci când economisim, vindem prezentul pentru viitor. Când ne împrumutăm, cumpărăm prezent din veniturile pe care încă nu le-am câștigat. Între cele două există un preț invizibil. Acesta este dobânda.

De ce timpul are preț?

Economistul francez Anne Robert Jacques Turgot observa încă din secolul al XVIII-lea că un bun disponibil astăzi valorează mai mult decât același bun primit în viitor. Eugen von Böhm-Bawerk avea să transforme această intuiție în teoria preferinței de timp, explicând că oamenii acordă în mod natural o valoare mai mare satisfacțiilor prezente decât celor viitoare și că tocmai această preferință explică existența dobânzii. Mai târziu, Irving Fisher a rafinat teoria, iar istoricul financiar Edward Chancellor a sintetizat-o într-o formulare memorabilă: dobânda este prețul timpului.

Böhm-Bawerk explica existența dobânzii prin preferința de timp. Oamenii acordă o valoare mai mare bunurilor prezente decât celor viitoare și, de aceea, cer o compensație pentru a amâna consumul. Această preferință nu se schimbă fundamental odată cu progresul tehnologic. Nici locomotivele, nici electricitatea, nici internetul și nici inteligența artificială nu modifică faptul că preferăm, în general, un beneficiu astăzi în locul aceluiași beneficiu mâine.

Inteligența artificială nu schimbă preferința noastră pentru timp.

Schimbă productivitatea timpului.

Cu aceeași oră de muncă, cu aceeași fabrică sau cu același capital investit putem produce mai mult decât înainte. Iar dacă timpul devine mai productiv, și randamentul capitalului tinde să crească. De aici pornește explicația lui Knut Wicksell privind rata naturală a dobânzii și, peste mai bine de un secol, ipoteza lui Łukasz Rachel că revoluția AI ar putea împinge în sus r-star.

Când productivitatea schimbă prețul banilor

Pornind de la această idee, Knut Wicksell observa că există și o dobândă „naturală”, determinată nu de voința băncilor centrale, ci de productivitatea capitalului. Dacă investițiile devin mai profitabile, această rată tinde să urce; dacă randamentele capitalului scad, ea coboară. Astăzi, conceptul este cunoscut sub numele de r-star.

Astăzi, ideea lui Wicksell revine în centrul dezbaterii economice.

Economistul Henry Hazlitt explica încă din secolul trecut că fiecare generație cade în aceeași capcană. Vedem muncitorul concediat și uităm consumatorul care cumpără produse mai ieftine, investitorul care construiește o fabrică nouă și industriile care nici nu existau înainte. Productivitatea mută locurile de muncă, nu le distruge. Ea ridică nivelul de trai tocmai pentru că permite aceleiași cantități de muncă să producă mai mult.

Dar dacă aceasta este lecția productivității, apare imediat o altă întrebare: cum recunoaștem o revoluție tehnologică atunci când ea abia începe?

Economia se schimbă înainte ca statisticile să o observe

Nu este pentru prima dată când economiștii încearcă să înțeleagă efectele unei revoluții tehnologice. În 1987, laureatul Nobel Robert Solow formula celebrul său paradox: „Vezi era computerelor peste tot, cu excepția statisticilor privind productivitatea.” Marile transformări economice apar mai întâi în fabrici, birouri și laboratoare. Statisticienii le descoperă abia după ani de zile.

Printre puținii care au înțeles acest lucru s-a numărat Alan Greenspan. În anii '90, când majoritatea economiștilor cereau majorarea dobânzilor deoarece șomajul coborâse la niveluri considerate periculos de reduse, Greenspan observa altceva. Directorii marilor companii îi vorbeau despre introducerea tehnologiei informației, despre gestiunea stocurilor în timp real și despre reorganizarea producției. Statisticile încă nu confirmau saltul de productivitate, dar economia îl trăia deja. Greenspan a avut curajul să ia în serios aceste semnale venite din economia reală, într-un moment în care statisticile și modelele econometrice nu reușeau să surprindă încă schimbarea.

Astăzi, același tipar pare să se repete în jurul inteligenței artificiale.

De doi ani, aproape orice discuție despre inteligența artificială începe și se termină cu aceeași întrebare: câte locuri de muncă vor dispărea?

Poate însă că revoluția inteligenței artificiale nu se va vedea nici în statisticile șomajului și nici în cele privind productivitatea, ci în nivelul dobânzilor.

Rata naturală într-o lume a inteligenței artificiale

Economistul Łukasz Rachel susține că inteligența artificială ar putea ridica rata naturală a dobânzii. Argumentul este contraintuitiv. Dacă algoritmii sporesc randamentul investițiilor, firmele vor dori să investească mai mult. Dacă oamenii anticipează venituri mai mari în viitor, vor consuma mai mult încă din prezent. Cererea pentru capital crește, iar odată cu ea crește și prețul capitalului.

Aceeași tehnologie care ieftinește bunurile poate face banii mai scumpi.

O economie poate produce automobile mai ieftine și, în același timp, poate avea investiții atât de profitabile încât capitalul să devină mai valoros. Productivitatea reduce costurile bunurilor, dar poate crește valoarea timpului.

Există, desigur, și scenariul opus. Dacă cea mai mare parte a câștigurilor generate de inteligența artificială va reveni proprietarilor capitalului, iar veniturile majorității populației vor stagna, excesul de economisire ar putea împinge din nou dobânzile în jos. Nu tehnologia va decide singură direcția dobânzilor, ci felul în care societatea va distribui câștigurile de productivitate.

Revoluție în piața timpului

Poate că aceasta este și marea schimbare de perspectivă pe care ne-o aduce inteligența artificială.

Timp de două sute de ani am privit revoluțiile tehnologice aproape exclusiv prin prisma fabricilor și a locurilor de muncă. Poate că adevărata lor miză a fost întotdeauna alta. Adevărata revoluție are loc în piața timpului.

Dacă Böhm-Bawerk a explicat de ce există dobânda, iar Wicksell de ce nivelul ei se modifică, atunci Solow și Greenspan au arătat că marile transformări economice devin vizibile în statistici abia după ce economia le-a trăit deja. Łukasz Rachel împinge astăzi aceeași idee mai departe, sugerând că inteligența artificială ar putea modifica însăși rata naturală a dobânzii.

Inteligența artificială nu schimbă doar felul în care vom munci. Ea schimbă felul în care economia prețuiește timpul. Iar atunci când se schimbă prețul timpului, încep să se schimbe, mai devreme sau mai târziu, aproape toate celelalte prețuri din economie.

• Războaiele care încep înainte de primul foc de armă

  Next >