Excedentul bugetar – o utopie?

Acum vreo lună și ceva, presa americană se crucea: Trezoreria Statelor Unite tocmai raportase că, în luna aprilie a anului, înregistrase un excedent bugetar lunar de 258,4 miliarde de dolari. Mai detaliat, încasase 850,2 miliarde dolari din taxe, impozite și contribuții sociale și cheltuise numai 591,8 miliarde dolari.

″Și nu e orice fel de excedent: este primul excedent lunar din anul fiscal 2025, care începe în octombrie 2024, și al doilea cel mai mare excedent lunar din întreaga istorie a SUA, fiind depășit doar de cel din aprilie 2022, de 308,2 miliarde dolari″, comenta publicația moneywise.com.

Trezoreria de la Washington a venit și cu o explicație oficială, de natură să domolească entuziasmul: luna aprilie este, de regulă, cea mai bună din an pentru bugetul de stat. Asta pentru că, în cursul ei, pică atât termenul final de plată pentru mai multe tipuri de taxe individuale și corporative datorate pentru anul anterior, cât și prima scadența a celor aferente anului în curs.

Pe ″căprării″, cel mai mult s-a încasat din impozitul pe veniturile persoanelor fizice (537 miliade dolari), CAS-uri (184 miliarde dolari) și impozitul pe profitul corporațiilor (94 miliarde dolari). Pe partea de cheltuieli, pensiile au fost pe primul loc (132 miliarde dolari), urmate de dobânzi la datoria publică (89 miliarde dolari).

Și e momentul să revenim cu picioarele pe pământ: dincolo de excepționala lună aprilie 2025, de la începutul anului fiscal și până la ea inclusiv, bugetul de stat al SUA a înregistrat un deficit cumulat de 1,049 mii de miliarde (trilioane) de dolari, rezultat din încasări de 3,11 trilioane și cheltuieli de 4,159 trilioane.

E bine, totuși, să ne amintim măcar de conceptul de excedent bugetar. Asta pentru că, dacă ne uităm în jur, și în ograda proprie, și aiurea, ne-am putea gândi că e doar o fantezie, un mit, o utopie. Ca să nu mai vorbim de glasurile ideologice care susțin că echilibrul fiscal ar fi nici mai mult nici mai puțin decât o frână în calea progresului, atât economic, cât și social.

Și totuși, până și susținătorii redistribuirii PIB-ului prin măsuri de intervenție cu scop de egalizare socială ar trebui să realizeze că nu poți redistribui la nesfârșit banii pe care nu îi ai și că a-i face pe cei mai vulnerabili cetățeni dependenți de împrumuturile de stat nu e deloc o cale spre progres.