
Deşi n-a trecut decât o săptămâna de la data debarcării Regelui Mihai, episodul e atât de estompat de zici că n-a avut loc niciodată. În schimb, guvernele comuniste de tip Petru Groza sunt atât de bine întipărite în memorie de parcă-s desprinse din prezent.
Ca să ajung direct la concluzie, aceea care ne place nouă românilor să ne fie spusă încă de la început, un guvern-marionetă, aflat la cheremul ocupantului, făcea obiectul ironiilor lui Al.O. Teodoreanu, zis Păstorel:
"Caligula Imperator
A făcut din cal senator!
Petru Groza, mai sinistru,
A făcut din bou - ministru!".
Boul era Zăroni Romulus, ministrul Agriculturii - omul de casă al lui Petru Groza -, care, veşnic iubitor al sexului frumos, i-a scris unei tovarăşe într-un răvaş: "Sunteţi unsoare maţ fermecat".
El ar fi vrut să spună: "Sunteţi un soare, m-aţi fermecat", dar originea sănătoasă nu-i permitea.
Ajunşi în vremurile noastre, observăm că istoria se repetă, iar lupta încrâncenată cu gramatica pare să arate că taberele ce se bat pentru putere sunt de părere că, deşi este sinistru ca să faci din bou ministru, pe un astfel de fond se despart apele.
Cu precizarea că guvernările precedente nu au corespuns întru totul aşteptărilor, adică celor ce se aflau în fruntea lor nu li se putea pune fidel eticheta reprezentată de cuvântul ce rimează cu nou sau ecou şi de aceea, prin încercări succesive, s-a marşat curajos cu tupeul până în vecinătatea perioadei de tranziţie de la capitalism la comunism, când acesta din urmă s-a identificat cu puterea sovietelor plus electrificare.
Sigur că, la un moment, la fel de greu de identificat, precum galaxia foarte îndepărtată unde are loc acţiunea din Războiul Stelelor, cineva va câştiga disputa. Însă atunci se va observa nu că învingătorii iau totul - după cum sună hit-ul ABBA -, ci că n-o să mai aibă ce conduce. Vor încăleca un cal mort.
Penibilul actual ar fi meritat o personalitate dotată cu sarcasmul lui Teodoreanu, ca să bată eficient obrazul. Dar fiindcă e greu de găsit, îi dăm cuvântul tot lui Păstorel, care, într-o a doua epigramă, îl apără pe bietul Zăroni:
"Nu-nţeleg de ce-i sinistru
Că eu nu sunt prim-ministru,
Eu nu sunt decât ecoul
Petru Groza este... boul!".

-
Apropo de petrol, atunci când n-ai consum de ce-l suprataxezi?!
Am scris la un moment dat că atunci când e negativ prețul petrolului, precum cel al banilor, benzina ...
-
Volatilitatea vădește o românizare a Occidentului
Scriam la un moment dat că vreme de trei decenii țițeiul a fost activul cu cea mai redusă ...
-
Statul ar trebui să încurajeze deschiderea cât mai multor "ghișee fiscale" cu ...
Recenta eliminare a supraaccizei la carburanți auto a făcut ca România să aibă din nou cele mai mici ...
-
Venituri excepţionale sparte pe pomeni banale
E ieftin petrolul? Dacă ne uităm la cotaţia Brent, 60 de dolari pe baril nu sunt 85, cât ...
-
Încasările statului român n-au suferit de pe urma reducerii producției de gaze
Statul român a încasat până la finalul lunii august din impozitele impuse producției de gaze cu numai 15% ...
-
Seele: OMV Petrom va adopta o decizie finală de investiție în Neptun Deep dacă proiectul de ...
OMV Petrom va adopta anul viitor o decizie finală de investiție favorabilă în cazul proiectului Neptun Deep în ...
-
Importurile de gaze din primele 7 luni le-au depășit cu un TWh pe cele din întreg anul trecut
România a reușit performanța ca în numai 7 luni să importe gaze în valoare de 17,32 TWh, cu ...
Cele mai vizionate
Ultimele
-
"Da’ dobanda, cat e dobanda? Dincolo era mai ieftin!"
(Stiri) 9 Oct 2014 -
Americanii rezolvă, europenii caută vinovați de serviciu
(Analize) 18 May 2016 -
Antipesedismul de paradă a creat falşi politicieni de dreapta
(Opinii) 19 Dec 2016 -
Banca centrală trebuie să prevină riscul european al dării în plată, cu ajutorul instanţelor internaţionale
(Opinii) 2 May 2016 -
Ce reprezinta si cum se calculeaza PIB-ul?
(Stiri) 6 Sep 2014
Leave your comments
Login to post a comment
Post comment as a guest