Am un amic, care, împreună cu soția și cei doi copii, împarte un apartament de trei camere cu părinții săi pensionari. Problemă este, însă, că locuința nu este a tatălui și mamei sale, ci a bunicilor, și, alături de părinți și prietenul meu cu familia, mai stă și bunicul supraviețuitor. Ei bine, unul dintre copiii amicului meu a primit de curând cadou, de ziua lui, un cățel, un ciobănesc german. Să le trăiască!

Şi acum statitici: Românii sunt într-un procentaj de peste 90% proprietarii imobilelor în care locuiesc, lituanienii, ungurii și polonezii în proporție de mai bine de 80%, spre deosebire de elvețieni și nemți plasați la 40-50%, sau de francezi, britanici și americani – cu 60%.

În România şi Polonia, oamenii percep că au câștigat lupta cu impredictibilitatea mediului economic când au reușit să aibă un acoperiș deasupra capului. Pentru ei, acesta e sfârșitul istoriei, despre care a scris Francis Fukuyama. Summum-ul capitalismului. În schimb, pe elvețieni și pe americani nu-i deranjează să stea cu chirie. În economiile lor e o mare cantitate de capital investită pe locuitor și administrarea societății e sinergică, ceea ce le permite oamenilor să-și găsească mereu de lucru.

La noi, sunt puţine locuinţe de închiriat şi ponderea chiriilor e redusă în coşul de consum utilizat la calculul inflaţie fiindcă bunicii, părinţii şi copiii împart acelaşi spaţiu deţinut de primii.

• Mefisto

  < Prev
• Scriem cum vorghim?

  Next >