Ultima dorinţă de Isac Lazarovici

.

S-au întâlnit la Poşta Mare –

La poştă-n Allenby -fireşte-

Şi cum erau şi buni prieteni,

Avram lui Şmil îi povesteşte:

 

Remizier la Bursă, Bibkes,

Deştept şi făr-asemănare,

Se pricepea să descifreze

Oricare ‘ncurcături bancare.

 

Întâi, credeam că e o glumă.

Pe urmă ne-am mai dumirit,

Dar nimeni nu putea să creadă

Că domnul Bibkes a murit.

 

Voinic şi sănătos ca tunul,

Şi cu pomete în obraz,

Un om de lume, plin de viaţă,

Şi totdeauna plin de haz.

 

Valorile din toată lumea

Şi a Finanţei cavalcadă,

El prevedea când or să urce

Şi presimţea când or să scadă.

 

Când Geţii au cedat petrolul

Unui consorţiu Cuţo-Vlah,

El a zvârlit acţiuni pe piaţă,

Fiindcă i-a bănuit în crah.

 

Şi când lansa o "bombă" Bibkes,

Despre un trust îndepărtat

La zeci de mii de kilometri,

Se împlinea imediat.

 

Chiar şi "Afacerea Stravitzky",

"Banca-Fantomă" din Paris,

Şi falimentul din Bayonne,

Tot domnul Bibkes le-a prezis.

 

Şi, cum şedea în cabinetu-i,

Citind "Finanz Post", în ivrit,

Deodată, a simţit că moare,

Şi ce să facă? A murit!

 

Lucrând atâţia ani, alături,

Ne îndrăgeam ca nişte fraţi,

Şi el murind, noi patru, sigur,

Că am fost foarte-ndureraţi.

 

În testament, cu bună ştire,

A scris dorinţa lui cea mare:

Ca în sicriu să-i punem lire,

Câte o mie fiecare.

 

Şi cum "De Gustibus" înseamnă

Precis, "Non Disputandum Est",

Am căutat să-l satisfacem,

În termeni financiari..."pă şest!".

 

Au pus Milică, Jean şi Samy,

Şi când să pun şi eu, mi-am zis:

- Ce-i trebuiesc în groapă, banii?

Ce? Parcă pleacă la Paris?

 

Şi cu conştiinţa împăcată,

A unei sacre datorii,

Luai cele trei mii de lire,

Ş-am pus un cec de patru mii.


Leave your comments

Post comment as a guest

0
Your comments are subjected to administrator's moderation.
terms and condition.
  • No comments found

The Best United Kingdom Bookmaker lbetting.co.uk Ladbrokes website review