Cui îi e frică de statul minimal?

Victor Ponta spunea la un moment dat că îşi doreşte ca românii să fie uniţi, indiferent că sunt de stânga sau de drepta. Spre deosebire de Mircea Geoană, care zicea că: „Este nevoie de un stat puternic (...). Mitul că statul minimal şi piaţa rezolvă orice a murit definitiv. Aceasta viziune îngustă, primitivă şi neoliberală că piaţa rezolvă totul în România ne-a arătat limitele sale (...). În orice stat, inclusiv în America, mama liberalismului (...) statul intervine”.

Din mesajul lui Ponta se înţelegea că el n-ar respinge ideea unui stat minimal şi apropo de el, paradoxal, la noi, taxele le-a redus stânga şi nu dreapta

Ia să vedem caracteristicile statului minimal, pe care le aflăm din cartea „Libertate şi dezvoltare”, scrisă de un liberal moderat: Leszek Balcerowicz. Economistul polonez menţionează că atribuţiilor naturale ale statului sunt: stabilitatea monedei naţionale, politica externă, apărarea naţională, ordinea publică şi de drept, mediul şi cofinanţarea unor ramuri în care avantajele pentru toţi, adică avantajele sociale, sunt vizibil mai mari decât avantajele pe care le obţin numai cei direct interesaţi. Vi se pare cumva că statul nostru se limitează la aceste domenii? La noi statul se ocupă - în principal - cu reprimarea preferinţele consumatorilor prin intermediul taxelor, după care redistribuie bogăţia cui vrea el. Din acest motiv, capitaliştii noştri sunt numiţi şi nu aleşi de piaţă!

E exact ceea ce recomandă Balcerowicz să nu intre în competenţele statului: „Intervenţia specifică - în esenţă, distribuirea privilegiilor de grup - face ca energia producătorilor să intre pe făgaşul exercitării presiunilor politice, în loc să se canalizeze către obţinerea de rezultate economice mai bune”.

Aşadar, ce e de făcut? Să se renunţe la preţurile administrate, să se reducă aparatul funcţionăresc, să se transforme sistemul de asigurări sociale de stat într-o minimă plasă de siguranţă. Ar rezulta preţuri stabilite de piaţă, forţă de muncă liberă să facă ceva util în sectorul privat şi fonduri de pensii private care - eliberate de restricţiile actuale - ar investi în altceva decât în titlurile statului. Dacă ar alege infrastructura, am avea nu doar pensii private, ci şi autostrăzi moderne...

Concluzia e tot în spiritul celor spuse de Balcerowicz. În ţările unde alocarea resurselor nu e realizată de mâna invizibilă a pieţei, ci de mâna politizată a statului, după o perioadă de euforie apare frica de schimbare. Acolo unde între “economie” şi “de piaţă” se insinuează abuziv precizarea “socială”, se văd reculuri în topul competitivităţii. Explicaţia nu-i deloc grea. Piaţa este un mecanism, deci e incoruptibil. În schimb, mâinile politicienilor şi birocraţilor care dau aprobări se pot afunda până la cot în averile individuale.


Leave your comments

Post comment as a guest

0
Your comments are subjected to administrator's moderation.
terms and condition.
  • No comments found

The Best United Kingdom Bookmaker lbetting.co.uk Ladbrokes website review