Regele nu l-a arestat gradualist pe Mareșal

Aș vrea să readuc în atenție cuvintele Regelui dintr-un interviu acordat Revistei Capital în 1994: „Dacă se continuă aşa cum e acum, nu ajung douăzeci de ani, cum spunea Brucan. O să dureze şi mai mult de douăzeci de ani.”

Dar aceste fraze sunt urmate de încă una: „Dacă se face o schimbare radicală, lucrurile o să meargă mult mai repede”. Din păcate, nu s-a recurs la terapia de șoc din Polonia lui Balcerowicz. Și se observă că suntem rămași în urmă din cauza mentalității conducătorilor, dar și ei au poporul pe care-l merită. Românii își doresc, în continuare, pe cineva care să-i îndrume, fără să aibă nevoie de educație-conștiință-autodeterminare.

Polonezii, cărora le-a fost cultivat spiritul antreprenorial încă înainte de șoc, vin în România ca investitori străini, în timp ce noi plecăm în Europa, obedienți, cum ne-au învățat baronii de acasă, pe post de slugi. Dar aceste aspecte le-am mai dezbătut. Aș vrea să adaug că, atât timp cât ai un mod de funcționare fundamental bun, fără grele moșteniri, viitorul nu te va lua prin surprindere. Acesta se va derula sub semnul stabilității și transparenței, ca și prezentul, în contextul unor premise clare. Nu este, din nefericire, cazul românilor, care trăiesc într-o perioadă în care anumite persoane știu mai bine ce le rezervă viitorul decât prezentul și vor să-l exploateze pe cel din urmă pe seama fundamentelor, care, cu siguranță, vor exista.

Ceea ce este o mare farsă, ba de-a dreptul o fraudă, în condițiile în care utilizezi niște noțiuni și aduci în discuție fundamente pe care nu le ai, dar vorbești de ele ca și cum le-ai avea și, pe o bază falsă, cu pielea ursului din pădure vândută de „experții” de marketing, pui pe picior de egalitate înțelegerea prezentului și a viitorului, de parcă te găsești la același nivel de coerență ca să le poți trata similar.

Ei, cam asta spune și Mihai I: „Nu văd România de astăzi ca pe o moștenire de la părinții noștri, ci ca pe o țară pe care am luat-o cu împrumut de la copiii noștri”. El arată că se ia defectuos din potențialul viitorului pentru a se subvenționa un prezent prost gestionat. Mergând mai în vechime, se observă că romanii i-au cucerit pe daci, dar își impun dominația pe un fond de stabilitate. Menținerea obiceiurilor urmărește continuitatea, astfel încât să nu existe generații de sacrificiu.

Spre deosebire de conducătorii postbelici ai României – indicați și de Rege – care, fără a avea neapărat o influență externă, arată o lipsă de respect pentru tradiție. De aceea, principala noastră problemă este legată de calitatea decidenților politici. Spre deosebire de perioada romană, regimurile din ultimii 70 de ani scot generații de sacrificiu „pe bandă”. Fie că este vorba de cei care călesc oțelul, de cei denumiți decreței sau de aceia din perioada postcomunistă, toți cad victime promisiunilor fără acoperire, care transformă generațiile de sacrificiu într-un fenomen peren cu care se subvenționează prezentul.

Regele le-a dat românilor aur ca să nu încapă pe mâna rușilor

În România capitalistă pe 10 mai se celebrează ziua naţională: la 10 Mai 1866, Carol de Hohenzollern-Sigmaringen depune jurământul în faţa Parlamentului, la 10 Mai 1877 principele Carol proclamă Independenţa României, iar la 10 mai 1881 Carol I devine primul rege al ţării. Comuniştii mută însă sărbătorirea independenţei pe 9 mai şi şterg regalitatea din cărţile de istorie. Chiar dacă “monarhia e cam toată cartea de istorie a României”, după cum observă istoricul Crin Antonescu.

Dar, după 10 mai, urmează 23 august, cu cine să ținem cu Regele sau cu Mareșalul debarcat la acea dată - cel ce-i mângâie pe creștet pe legionari înainte de a-i elimina de pe scena politică? Cu monarhul cred, pentru că cel de-al doilea nu-i vorbește cuviincios. În loc să utilizeze pluralul regal “Majestatea Voastră!”, i se adresează cu “Majestatea Ta!”.

O atitudine similară are și un alt șef al statului, care, cu revista Historia în mână, îi zice regelui la tv că a fost “slugă la ruşi”. Se pare că în cele din urmă Ploieștiul se impune, avem o republică din, prin şi pentru popor, după cum scrie Caragiale în nuvela Boborul.

Dar apropo de rege și de ruși. Regele Mihai oferă cetățenilor - legea 656, publicată în Monitorul Oficial nr. 298 din 23 decembrie 1944 - unei Românii ocupate de puterea sovietică o parte din aurul Băncii Naționale, când emite medalia jubilară Ardealul Nostru.

Scopul e de a-i pune la adăpost de răul ce are să vină. Medalia seamăna frapant cu piesa de 20 de franci francezi numită popular “cocoșel”.

În anul 1947 apare însă primul decret care stabilește ca românii să cedeze aurul "sub orice formă" statului comunist. Nici măcar medaliile jubiliare emise pe baza decretului-lege 656 nu scapă de confiscări.

Apoi se semnează două decrete prin intermediul cărora se stabilește exact ce cantitate de aur pot deține românii. Primul instituie că e permis să se achiziționeze bijuterii, dar nu în cantități mari, și doar anumite monede de aur. Pe baza acestor decrete începe marele jaf comunist, mai ales din 1960, când intră în vigoare ultimul document, mult mai restrictiv decât primul.

Actul se referă doar la o categorie de monede ce pot fi deținute, mai precis ducații austrieci găuriți din salbele țigănești.

Celebrii "cocoșei", dar și restul monedelor din aur, chiar și bijuteriile, devin interzise la deținere.

Decretul îi stimulează pe ”binevoitori” să-și toarne colegii și vecinii. Cei care-s prinși cu monede interzise riscă și mai mult, un proces penal

În 1990, persoanele afectate de decretele comuniste încep, timid, demersurile pentru recuperarea pieselor din aur de care fuseseră deposedate.

Abia în 2000, odată cu intrarea în vigoare a OUG 190, care prevede restituirea obiectelor din metale și pietre prețioase către persoanele îndreptățite sau moștenitorii acestora, încep practic acțiunile în instanță pentru recuperarea aurului confiscat de comuniști.

Ordonanța încuviințează ca obiectele, dacă se găsesc, să fie restituite proprietarului în natură, iar dacă nu să fie dată contravaloarea în bani.

Chiar dacă imediat după 1990 aurul poate fi achiziționat fără restricții, decretul lui Ceaușescu rămâne în vigoare până în 2001.

Iată ce discurs ar trebui să aibă șeful statului

Caracterul și moralitatea Casei Regale reprezintă o excepție în societatea românească actuală. Tocmai de aceea, monarhia e fair, precum etalonul aur, și funcționează, prin echidistanță, ca o contrapondere la excesele clasei politice și la corupție, așa cum s-a întâmplat în Spania.

Așa ar trebui să sune mesajul șefului statului:

„Nu putem avea viitor fără a respecta trecutul nostru”.

„Cele mai importante lucruri de dobândit, după libertate și democrație, sunt identitatea și demnitatea. Elita românească are aici o mare răspundere”.

„Școala este și va fi o piatră de temelie a societății”.

„Își fac datoria față de țară instituții precum Academia Română și Banca Națională, deși vremurile de astăzi nu au respectul cuvenit față de ierarhia valorilor din societatea românească”.

„Politica poate aduce prejudicii cetățeanului, dacă este aplicată în disprețul eticii, personalizând puterea și nesocotind rostul primordial al instituțiilor Statului”.

„Instituțiile democratice nu sunt guvernate doar de legi, ci și de etică, simț al datoriei. Iubirea de țară și competența sunt criteriile principale ale vieții publice. Aveți încredere în democrație, în rostul instituțiilor și în regulile lor! Lumea de mâine nu poate exista fără morală, fără credință și fără memorie”.

„Democrația trebuie să îmbogățească arta cârmuirii, nu să o sărăcească. România, ca și toate țările din Europa, are nevoie de cârmuitori respectați și pricepuți”.