Înainte să fie cancelar al Germaniei de Vest, unul dintre părinții Europei occidentale și numele său să fie legat de reconstrucția Germaniei, Konrad Adenauer era, pur și simplu, omul Kölnului.

Se naște la Köln, în 1876, într-o familie de condiție modestă. Tatăl său e funcționar la Curtea de Apel, iar mama provine dintr-un mediu similar. Dar există un element care trebuie pus în centrul întregii sale biografii: catolicismul. Adenauer crește în mediul catolic renan, urmează școala catolică, iar în 1906 intră în Partidul de Centru (Zentrum), partidul politic al catolicilor germani.

Nu e un detaliu decorativ. Pentru Adenauer, catolicismul e parte din structura sa intelectuală și morală. Mai târziu devine președinte al Congresului Catolic German din 1922, o poziție care arată cât de adâncă e legătura sa cu lumea catolică germană. Și tocmai de aici trebuie înțeles politicianul.

Kölnul lui Adenauer

În 1917, Konrad Adenauer e ales Oberbürgermeister, primar general al Kölnului. Are 41 de ani, devine cel mai tânăr primar al unui oraș prusac și rămâne în funcție până în 1933.

Köln e un oraș mare, important economic și strategic. Adenauer nu se comportă ca un simplu administrator care așteaptă să treacă timpul. Construiește, modernizează, dezvoltă infrastructura și transformară orașul într-un centru economic modern. Susține dezvoltarea centurii verzi, contribuie la dezvoltarea universității și a târgului comercial și urmărește proiecte de infrastructură de amploare.

În anii '20, devine deja un politician cunoscut dincolo de Köln. Din 1921 până în 1933 e și președintele Consiliului de Stat prusac. E un catolic renan, federalist, conservator și pragmatic. Nu iubește centralismul prusac și nu e omul Berlinului. E, într-un anumit fel, omul Rinului.

Dar economic, unde îl așezăm?

Aici apare legătura cu Ludwig Erhard. Adenauer nu e socialist. Dimpotrivă, e profund suspicios față de socialism și față de ideea unei economii conduse prin planificare politică. Modelul care urmează să devină emblematic pentru Germania de Vest după război e economia socială de piață: proprietate privată, concurență și libertate economică, dar într-un cadru juridic puternic și cu responsabilitate socială.

Erhard e omul care transformă această viziune în politică economică concretă. Conceptul însuși e legat de ordoliberalismul german, iar Alfred Müller-Armack are un rol esențial în formularea lui. Adenauer și Erhard sunt, prin urmare, extrem de compatibili în această privință.

Dar există o ironie istorică frumoasă: Adenauer e omul politic, Erhard omul economiei. Adenauer oferă stabilitatea politică, orientarea occidentală și cadrul democratic. Erhard  politica economică a pieței sociale. Erhard urmează să devină, în 1963, al doilea cancelar al Republicii Federale, succedându-i lui Adenauer.

De ce nu se potrivește Adenauer cu Hitler?

Aici trebuie făcută o distincție importantă. Partidul lui Hitler se numește Nationalsozialistische Deutsche Arbeiterpartei - NSDAP, adică Partidul Național-Socialist German al Muncitorilor. Acesta subordonează economia obiectivelor etatiste: reînarmare, autarhie, mobilizare economică și, în final, război. Economia e puternic controlată și dirijată de stat.

Aici se află incompatibilitatea fundamentală cu modelul Adenauer-Erhard. Economia socială de piață pornește de la ideea că individul are libertate economică, că proprietatea privată trebuie protejată, că e necesar să existe concurență și că statul are menirea să creeze reguli stabile.

Un stat totalitar, care stabilește prioritățile și subordonează economia obiectivelor politice și militare ale regimului, precum cel național-socialist, nu e compatibil cu economia liberală pe care Adenauer și, mai ales, Erhard urmează să o construiască în Germania Federală.

Și apoi vine 1933

Adenauer e încă primarul Kölnului când Hitler ajunge la putere. Pentru el, lumea se schimbă brutal.

În martie 1933, naziștii îl îndepărtează din funcția de Oberbürgermeister. E scos din administrație și trăiește,ulterior, ani întregi sub presiunea regimului. În 1934 e arestat în contextul represiunii de după „Noaptea cuțitelor lungi”.

Adenauer nu devine un erou de rezistență în sensul clasic al cuvântului. Nu conduce o organizație clandestină împotriva lui Hitler. Dar e incompatibil cu noul regim din motive politice și de principiu: e republican, catolic, federalist și aparține tradiției politice a Zentrumului. Iar naziștii știu foarte bine cine e.

Și aici începe tragedia Gussiei

Poate că una dintre cele mai crude povești ale acestei perioade nu îl privește direct pe Adenauer, ci pe soția lui, Auguste „Gussie” Adenauer.

În 1944, după atentatul eșuat împotriva lui Hitler din 20 iulie, represiunea Gestapoului se extinde. Adenauer e arestat în august. Reușește să evadeze din detenție și se ascunde.

Atunci Gestapoul vine după Gussie. E arestată și dusă la închisoarea din Brauweiler și aici povestea devine aproape insuportabilă. Nu îl „toarnă” pe Konrad din proprie inițiativă. E zdrobită prin amenințarea că, dacă nu spune unde se află soțul ei, copiii ei vor fi arestați. Iar Gussie cedează și indică locul unde se află Konrad. Gestapoul îl găsește, iar Adenauer e din nou închis și trăiește sub teroarea permanentă a posibilității de a fi executat. 

Dar drama adevărată e că Gussie își trăiește propria pedeapsă. După ce dezvăluie locul unde se ascunde soțul ei, încearcă să se sinucidă. Supraviețuiește, dar sănătatea ei e grav afectată. La 3 martie 1948, doamna Adenauer moare, la numai 52 de ani. Sursele Fundației Konrad Adenauer spun că urmările tentativei de sinucidere contribuie probabil la moartea ei.

Aici e una dintre cele mai cumplite ironii ale istoriei: femeia care e obligată să spună unde se ascunde soțul ei pentru a-și salva copiii moare înainte ca soțul ei să ajungă cancelar. Gussie moare în 1948. Adenauer devine primul cancelar al RFG în 1949, la un an distanță.

Adenauer după ruine

În 1945, americanii îl repun pentru scurt timp în funcția de primar al Kölnului. Orașul e însă distrus. Adenauer îl descrie ca fiind gol și devastat; în momentul intrării americanilor, pe malul stâng al Rinului mai rămân aproximativ 40.000 de oameni. Și atunci se produce transformarea. Vechiul primar al Kölnului devine unul dintre fondatorii noii Germanii.

Adenauer contribuie la formarea CDU, iar în 1949 e ales primul cancelar federal al Germaniei de Vest. Și aici se leagă toate firele: catolicismul, conservatorismul, democrația, economia de piață și orientarea occidentală. Nu întâmplător Germania lui Adenauer se uită spre Franța, Statele Unite și Europa occidentală. Pentru el, noua Germanie trebuie să fie construită pe ruinele celei vechi, dar fără să repete autoritarismul și a extremismul.

Iar economic, tandemul Adenauer-Erhard devine esențial. Mai târziu, chiar guvernul federal german urmează să-i descrie pe cei doi ca oameni care se completează decisiv: Adenauer ancorează Republica Federală în democrațiile occidentale, Erhard impune economia socială de piață.

Adenauer nu e Erhard, Erhard nu este Adenauer, dar împreună devin una dintre cele mai importante perechi politice ale Germaniei postbelice.

Și poate că tocmai aici stă povestea întreagă a lui Konrad Adenauer. Un catolic renan care pornește din Köln. Un primar care construiește un oraș. Un politician al Zentrumului care traversează Republica de la Weimar. Un adversar al nazificării administrației sale. Un om urmărit de Gestapo, un soț a cărui soție e zdrobită psihic de dictatura nazistă și care, sub amenințarea asupra copiilor, spune unde se ascunde.

Un văduv care intră în noua Germanie după ce femeia care îi e alături moare. Și, în cele din urmă, omul care la 73 de ani devine primul cancelar al Republicii Federale Germania.

• Telurul din Apuseni: de la minereurile de la Zlatna la tehnologiile...

  Next >