Aveți încredere? Nu! Dar incertitudini? Cât cuprinde! Ca să explicăm, încrederea consumatorilor se plasează la nivelurile de jos și cu ea e asociată achiziția de bunuri durabile. În schimb, gradul de incertitudine din economie - cu surse din sfera fiscală și legislativă - reprezintă un factor care afectează activitatea investițională.

În context regional, intensitatea investițională a companiilor, care se exprimă în investiții pe angajat, se plasează sub nivelul din Bulgaria, și mult sub cel din Cehia, Polonia sau Ungaria. De ce e important acest indicator? Fiindcă bunăstarea unei țări depinde de cantitatea de capital investit pe locuitor. Iar când un stat nu are suficient îl importă. Și ca s-o poată face are nevoie de un cadru fiscal prietenos și stabil.

Din păcate, la noi, în loc ca populaţia să prospere cu intrări de capital din exterior a sărăcit cu taxele explicite și implicite (inflația) ca să se „fabrice” capitaliştii autohtoni, conectaţi politic, care au fost denumiţi baroni locali.

Statisticile actuale arată că au avut loc creșteri salariale, ce ar da impresia că s-ar majora puterea de cumpărare, numai că acestea s-au produs exact acolo unde nu se corelează cu sporurile de productivitate. S-au mărit salariile la stat, mai ales în zona administrației locale, controlate de baroni. Lefurile din sectorul privat au rămas în urmă. Adică, în loc să se coreleze cu sporuri de productivitate, remunerațiile se majorează pe baza redistribuirii, a unor taxe impuse celorlalți și în această categorie intră și inflația.

Și când salariile nu-s corelate cu productivitatea se poate intra inclusiv într-o spirală prețuri-salarii. Creşterile de preţ ale comercianţilor - ca urmare a excesului de cerere (bani) de pe piaţă - sunt însoţite de cereri de majorări salariale compensatorii peste rata inflaţiei. Iar apoi, după ce antreprenorii satisfac cererile angajaţilor, încearcă din nou să scumpească mărfurile pe baza cererii nou amplificate, după care lucrătorii închid cercul vicios cu alte cereri salariale. 

Dar dacă tot am pomenit de baronii locali, cei cu putere economică regională și drept de viață și de moarte asupra “supușilor” județeni, lor le este convenabil patriotismul, care e “ultimul refugiu al canaliilor: cine nu are principii morale se înfășoară de obicei într-un steag, iar bastarzii fac întotdeauna apel la puritatea stirpei lor.”

Aprecierea dintre ghilimele am găsit-o la celebrul Umberto Eco, dar pasajul citat nu-i aparține nici lui, ci își revendică paternitatea de la Samuel Johnson, care a reacţionat la sfârșit de secol XVIII la falsul patriotism indus de John Stuart.

Pe mine mă interesează însă mai mult ce replică ar fi avut autorul numelui trandafirului dacă ar fi fost rugat să comenteze afirmații precum mândru că-s român, ardelean/oltean sau că am sexul precum jumătate din populația lumii? Probabil că ar fi utilizat un apelativ din celebrul citat: "Reţelele de socializare dau drept de cuvânt unor legiuni de imbecili (…) Televiziunea a promovat idiotul satului faţă de care spectatorul se simţea superior. Drama internetului este că l-a promovat pe idiotul satului ca purtător de adevăr".

Adică, marele specialist în semiotică ar fi explicat că afirmațiile legate de mândrie sunt semne de imbecilitate/idioțenie deoarece atunci când spui că ești mândru trebuie să legi asta de o calitate, când e pus acest lucru pe tapet trebuie să apară și o scară de valori. Bunăoara nu e o imbecilitate când zici „Mândru-i portul românesc”/„Mândru-i jocul Hațegana”.

Sau mândru că am mașină roșie/verde/turcoaz ori că-s smardoi mânca-ț-aș, fiindcă asta conține un atribut. Și chiar și atunci când ardelenii vorbesc de mândra lor discută de însușiri.

Când spun mândru că sunt român, întrebarea e ce fel de, musculos, cu mașină maron/mov, cu mândră sau fără?

• Umorul, subțiat prin inflație

  < Prev
• 50 de citate din primul ministru

  Next >