Am descoperit avantajele certe ale roboților, în comparație cu cele ale oamenilor. Ei iarna nu trebuie să se încălzească cu energie subvenționată. Pot locui în niște magazii, unii lângă ceilalți, mai mulți chiar decât indienii şi chinezii ce închiriază apartamente în cartierele bucureștene Colentina sau Pantelimon. Și, de asemenea, nici nu se înghesuie în spitale, e suficient să fie depanaţi ambulatoriu.

Totuși militând pentru transparență - așa cum suntem obișnuiți la nivel european - se poate observa că acești roboți au o voce împrumutată de la un om sau una generată electronic, care să semene cu cea umană. Iar aici apare întrebarea, în ce condiții o voce similară cu cea a oamenilor - interpusă de o bancă în relația cu un client - poate fi asimilată cu o persoană cu rezidență fiscală în România? Păi, în definitiv, robotul se recomandă ca fiind o persoană. În măsura în care se adresează unui client român și contribuie la dezvoltarea afacerilor din România, ar trebui să aibă și rezidență, deoarece îndeplinește cam aceleași funcții cu cele ale unui rezident fiscal.

Ca să se înțeleagă mai bine, într-o economie, cum e cea românească, care și-a corelat cadrul legislativ cu cel comunitar, aplicarea salariul minim pentru munca prestată de roboți, însoțită de plata impozitului pe venit și a contribuțiilor aferente, precum și de taxe pe proprietate și de mediu, este compatibilă cu stadiul de dezvoltare al unei Uniuni Europene ce merge pe mâna economiei sociale de piață.

Ba mai mult, actualele probleme - extrem de spinoase - cu care se confruntă finanțele și-ar găsi rezolvarea cu ajutorul lărgirii bazei de impunere, ca urmare a taxării roboților. Ceea ce le-ar permite politicienilor să le dea cu tifla Casandrelor ce discută de posibilitatea reintrării în criză.

Și pentru că tot am discutat de lărgirea bazei de impozitare, dar și de taxe de mediu, acestea din urmă n-ar trebui să se rezume la noxele emise de motoarele mașinilor, ci să se extindă și la reclamele audiovizuale, la nivelul căror un cadru comunitar solidar are datoria să combată poluarea la care sunt supuși consumatorii europeni, prin intermediul impunerii unei taxe de stres.

În fine, eu am mai “militat”  pentru taxarea roboților, conștient că actualul sistem de pensii de stat funcționează pe baza principiului pay as you go. Adică, generațiile active în prezent pe piața muncii plătesc prin contribuțiile de asigurări sociale care le sunt virate la stat pensiile celor retrași din activitate.

Dar când am scris acele rânduri mărturisesc că mă antrenam pentru o specie literară nouă: primul roman SF economic. Se vede însă că, până la urmă, e pe cale cineva să transforme science fiction-ul în realitate.

Și iarăși trebuie să spun că avea dreptate Carl Sagan când zicea că societatea se află într-un proces de involuție, determinat - după părerea mea - de faptul că toată lumea e perfect de acord că reprezintă rezultatul unui lung șir de erori.

Dacă ar fi să apelăm la statisticieni pentru a stabili care sunt șansele ca un astfel de lanț de greșeli să aibă finalitate pozitivă, probabil că, fără să identificăm erorile, rezultatul ar fi irelevant.

Iar în situația în care erorile nu sunt asumate, vom intra într-o secvență negativă. Iată de ce a vorbit Sagan de involuție.

Mai clar spus, când se pierde încrederea, curba lui Gauss se aplatizează, și orice prostie devine posibilă. 

• De ce nu ne putem tocmi?

  < Prev
• Proletariatul a luat fiinţă în urma introducerii maşinilor

  Next >