Capitalul, puterea și lecția lui Theodore Roosevelt

Există o ironie pe care naționalismul economic o ignoră adesea: una dintre cele mai eficiente căi de construire a capitalului autohton este acceptarea, într-o primă etapă, a capitalului străin.

Istoria Marii Britanii și mai ales a Statelor Unite arată cum economisirea, investițiile, libertatea economică și circulația internațională a capitalului pot genera o dezvoltare pe care economiile izolate o obțin mult mai greu. Înaintea capitalismului modern, proprietatea era vulnerabilă la confiscare, iar stimulentele pentru investiții erau limitate. Schimbarea decisivă apare atunci când proprietatea este protejată de lege, iar puterea politică e constrânsă de reguli.

Regatul Unit a devenit unul dintre marile laboratoare ale acestei transformări. Statul de drept și instituțiile favorabile comerțului au accelerat acumularea de capital. Însă succesul britanic nu s-a construit în izolare. Capitalul britanic a finanțat infrastructură, căi ferate, exploatări miniere și companii în întreaga lume, accelerând accesul altor economii la tehnologie și productivitate.

Cel mai spectaculos exemplu este America. Capitalul britanic a contribuit masiv la dezvoltarea infrastructurii și industriei americane, asumând riscuri pe care economiile locale nu le puteau susține întotdeauna. Iar aici apare o lecție esențială: capitalul străin nu rămâne veșnic străin. Pe măsură ce economia americană s-a dezvoltat, s-a format și capital autohton. Active și companii finanțate inițial din exterior au fost cumpărate ulterior de americani. Investițiile externe nu au împiedicat apariția capitalului național, ci au contribuit la crearea lui.

Charlie Laderman, Engelsberg Ideas și ascensiunea Americii

Această idee se întâlnește cu analiza istoricului Charlie Laderman din Engelsberg Ideas, în articolul Theodore Roosevelt's Lessons in Global Power. La începutul secolului XX, America devenise atât de puternică economic încât începea să provoace îngrijorare în Europa.

Presa britanică vorbea despre o veritabilă „invazie americană”. Produsele și companiile americane păreau să cucerească piețele europene. Temerea nu era lipsită de fundament. După Războiul Civil, producția industrială americană a crescut spectaculos. Dacă în 1850 Marea Britanie și Franța produceau fiecare aproximativ o dată și jumătate cât Statele Unite, patru decenii mai târziu America producea aproape cât cele două la un loc și devenise cea mai mare putere manufacturieră a lumii.

Totuși, puterea economică nu era susținută de o forță militară comparabilă. La un deceniu după războiul civil, armata americană avea sub 30.000 de soldați, iar marina era inferioară celei a marilor puteri europene. În 1888, Washingtonul a preferat chiar să evite escaladarea unei dispute cu Chile, conștient de propria vulnerabilitate navală.

Lecția lui Theodore Roosevelt

În acest context apare Theodore Roosevelt. El a înțeles ceva ce multe societăți prospere tind să uite: bogăția nu garantează securitatea.

O țară poate avea fabrici, bănci și infrastructură, dar dacă nu poate apăra ceea ce a construit, vulnerabilitatea ei crește odată cu prosperitatea. Roosevelt a transformat această observație într-un principiu politic. America trebuia să fie suficient de puternică pentru a-și apăra interesele și pentru a-și asuma responsabilitățile unei mari puteri.

Celebrul avertisment privind o națiune «opulentă, agresivă și neînarmată» nu era un apel la război, ci la descurajare. Alfred Thayer Mahan i-a oferit și fundamentul intelectual: o mare putere comercială avea nevoie de o marină puternică, de o flotă comercială substanțială, de stații de alimentare peste mări și de un canal interoceanic.

Laderman respinge însă interpretarea conform căreia expansiunea americană a fost determinată exclusiv de nevoia unor noi piețe. În jurul anului 1900, Asia reprezenta doar 5% din exporturile americane, iar exporturile totale erau de aproximativ 8% din produsul național brut, mult sub nivelul Marii Britanii. Problema reală era că, pe măsură ce puterea economică a SUA creștea, se extindeau și interesele sale strategice.

Prosperitatea are nevoie de ordine și securitate

Brooks Adams considera războiul o fază extremă a competiției economice. Roosevelt a mers mai departe: puterea nu trebuie doar acumulată, ci utilizată pentru menținerea unei ordini care să permită continuarea prosperității.

În timp, el a ajuns să înțeleagă că securitatea și prosperitatea americană depindeau și de ordinea internațională. Chiar și Marina Regală britanică și protecția rutelor maritime contribuiau indirect la securitatea Statelor Unite.

Aici se întâlnesc cele două dimensiuni ale poveștii. Capitalul are nevoie de proprietate sigură. Proprietatea are nevoie de stat de drept. Comerțul are nevoie de reguli. Investițiile au nevoie de securitate. Iar toate acestea depind, în ultimă instanță, de o ordine capabilă să reziste forței.

Familia Rothschild ilustrează perfect acest mecanism. Rețeaua sa financiară a finanțat guverne, infrastructură și proiecte majore în întreaga Europă, demonstrând că marile dezvoltări economice au fost alimentate de circulația internațională a capitalului.

Consecința este evidentă: capitalul internațional poate genera, în timp, capital național. Un investitor străin nu aduce doar bani, ci și tehnologie, management, know-how, acces la piețe și standarde de producție. În jurul investiției apar furnizori, antreprenori locali și noi acumulări de capital.

Lecția pentru Europa de astăzi

Experiența americană arată că prosperitatea creează și o problemă geopolitică: cu cât ai mai mult de pierdut, cu atât securitatea devine mai importantă.

Laderman avertizează că Statele Unite și aliații lor se confruntă astăzi cu o epocă de competiție economică și rivalitate între puteri. Observația este relevantă mai ales pentru Europa. Bogăția nu se transformă automat în putere. Poți avea ramuri industriale performante, universități și infrastructură de top, dar dacă nu poți apăra ordinea care face posibilă această prosperitate, depinzi de cei care o pot apăra.

Poate aceasta este cea mai actuală lecție a lui Roosevelt: capitalismul și securitatea nu sunt domenii separate. Capitalul are nevoie de libertate, libertatea de proprietate, proprietatea de lege, iar comerțul de rute sigure.

Istoria capitalului britanic care a finanțat dezvoltarea americană și istoria Americii care a devenit ulterior garant al unei ordini internaționale mai largi sunt două capitole ale aceleiași istorii. Prima lecție este că prosperitatea se construiește prin investiție, inclusiv prin capital venit din exterior. A doua este că prosperitatea trebuie apărată. Iar a treia, poate cea mai incomodă pentru naționaliștii economici, este că o economie care se închide pentru a-și proteja capitalul poate ajunge să slăbească exact baza pe care încearcă să o protejeze.

Roosevelt a înțeles că America nu putea fi doar bogată. Trebuia să fie și suficient de puternică pentru a proteja lumea economică de care depindea. Europa de astăzi se confruntă, probabil, cu aceeași lecție.