Posibilitatea teoretică a coordonării nu poate fi confundată cu existența unei practici concertate. Faptul că participanții la un mecanism de stabilire a unui indice puteau cunoaște sau estima cotațiile celorlalți indică cel mult existența unei vulnerabilități potențiale. Un mecanism susceptibil de manipulare nu este, prin el însuși, dovada că manipularea a avut loc și nici că participanții au acționat concertat. Problema nu este dacă adaptarea comportamentului era posibilă, ci dacă există dovezi că aceasta s-a produs efectiv prin coordonare.

Guvernanța benchmarkului și coordonarea între participanți

Confidențialitatea contribuțiilor individuale reprezintă o regulă de bună guvernanță, destinată protejării integrității benchmarkului. Existența unor obligații privind controlul intern, conflictele de interese și protecția informațiilor arată preocuparea pentru prevenirea riscurilor, nu existența unei prezumții de coordonare. Faptul că un sistem ar fi fost mai sigur în condiții de confidențialitate nu demonstrează că participanții s-au coordonat.

Imperfecțiunile mecanismului nu sunt dovezi ale unei înțelegeri

Referirile la Euribor sau la alte reforme europene pot demonstra necesitatea unor standarde de guvernanță mai ridicate, dar nu pot substitui proba unei încălcări concrete. Sunt analizate comportamente ale participanților, nu simple deficiențe instituționale. Un sistem poate necesita îmbunătățiri fără ca participanții să fi acționat concertat.

Stimulente individuale versus înțelegere colectivă

Literatura economică arată că raportările strategice pot rezulta din stimulente individuale, legate de expunerea proprie a fiecărei bănci sau de interese de semnalizare, fără existența unei înțelegeri între participanți. Același fenomen observat poate avea două explicații: coordonare ori reacții independente la aceleași condiții economice. Similaritatea comportamentului nu rezolvă această problemă, ci trebuie explicată.

Stimulentul nu înseamnă exercitarea lui

Existența unui avantaj economic potențial nu demonstrează că acesta a fost urmărit și materializat prin coordonare. Între stimulent și existența unei practici concertate există mai multe verigi care trebuie demonstrate: comportamentul efectiv, comunicarea între participanți, adaptarea reciprocă a deciziilor și efectul rezultat. Fără aceste elemente, stimulentul rămâne doar o ipoteză.

Interesele băncilor nu sunt neapărat convergente

Existența unui posibil avantaj economic nu e echivalentă cu demonstrarea unui interes comun. Pentru a susține o asemenea concluzie, ar trebui analizate expunerile concrete ale fiecărei instituții și impactul net al modificării indicelui asupra bilanțului său. În absența unei asemenea demonstrații, existența unui interes convergent rămâne o ipoteză, nu un fapt dovedit.

Necesitatea unei demonstrații economice riguroase

În măsura în care se susține existența unei componente artificiale a indicelui, aceasta trebuie identificată printr-o metodologie care să distingă efectele politicii monetare, lichidității, riscului de credit, condițiilor de finanțare, anticipațiilor și celorlalți factori relevanți. În absența unei asemenea separări, concluzia privind coordonarea riscă să presupună exact ceea ce trebuie demonstrat.

Benchmarkurile bazate pe cotații nu sunt inerent nevalide

Literatura economică semnalează vulnerabilități ale benchmarkurilor bazate pe contribuții, dar nu le califică drept arbitrare sau problematice prin definiție. Problema este una de design și control. Nici benchmarkurile bazate exclusiv pe tranzacții nu sunt lipsite de limitări, deoarece un număr redus de tranzacții poate afecta acuratețea indicatorului rezultat. Întrebarea relevantă este care metodologie măsoară mai fidel fenomenul economic urmărit.

Standardele actuale nu pot fi aplicate retrospectiv

Faptul că reglementările moderne impun măsuri mai stricte de confidențialitate și control nu transformă automat sistemele anterioare în mecanisme ilicite. Vulnerabilitatea unui model instituțional și existența unei încălcări concrete sunt chestiuni distincte și nu trebuie confundate.

Problema centrală este proba

Problema centrală nu este dacă participanții puteau observa ori anticipa comportamentul celorlalți, ci dacă există probe care să demonstreze că similitudinea comportamentelor nu poate fi explicată prin fundamentele economice comune și rezultă dintr-un mecanism de coordonare identificabil.

Reacția la piață nu este coordonare

Adaptarea la condițiile pieței și la informațiile disponibile reprezintă un element firesc al mecanismului de piață. Reducerea incertitudinii nu demonstrează, prin ea însăși, existența unei coordonări. Pentru o asemenea concluzie este necesar un element suplimentar care să indice existența unui mecanism de influențare sau aliniere a comportamentelor.

Similaritatea cotațiilor nu este suficientă

În piețele oligopoliste, participanții pot reacționa asemănător la aceiași factori economici. Politica monetară, lichiditatea, costul finanțării sau anticipațiile privind evoluția economiei pot produce convergențe ale comportamentului fără nicio coordonare. Similaritatea este un fapt care trebuie explicat, nu o dovadă în sine.

Concluzie

Există o diferență esențială între vulnerabilitatea unui mecanism și dovada unei conduite coordonate. O regulă de bună guvernanță nu este echivalentă cu încălcarea regulilor pieței. Un stimulent economic nu reprezintă dovada utilizării sale, iar convergența cotațiilor nu demonstrează prin ea însăși existența unei practici concertate.

Standardul relevant nu poate fi că sistemul putea fi manipulat, ci dacă există probe că participanții au înlocuit decizia independentă cu o coordonare efectivă. În lipsa unor comunicări concrete, a unui mecanism identificabil de coordonare și a unei demonstrații economice care să distingă efectele coordonării de cele ale factorilor de piață, discuția rămâne una de design instituțional și guvernanță, nu de încălcare dovedită a regulilor care garantează funcționarea normală a pieței.

• Dacă Mark Twain l-ar fi întâlnit pe Keynes

  Next >