Blogu' lui Balan
În ce condiţii creşterea economică ar putea fi asociată cu una a creditelor neperfomante?
De ce ai vrea să faci creștere economică, atât timp cât nu te reechilibrezi la nivel micro, cât nu redistribui valoarea adăugată?
Aplicăm strategia de a ne supraîndatora pentru a ni se permite să ne prăbuşim
Bine că sunteți voi deștepți!
Oare Raed Arafat ar vrea să fie considerat, așa, ca intelectual, un membru al elitei românești, precum era - îmi vine brusc în minte! - Mihail Sebastian?
Economia lăsată pe mâna freelancerilor urcă preţurile din cauza pierderilor de productivitate
Micşorarea semnificativă a productivităţii e suportată de consumatorul final
Nu lăsați proștii să se îmbogățească!
Când fură cineva cu deficit educațional nu-și pune problema nici cât fură, nici de unde.
Când democraţia începe să conserve privilegii, în loc să evolueze spre meritocraţie, înseamnă că ne întoarcem la feudalism.Astfel, mentalitatea prevalează în faţa instituţiilor.
Iată-mă-s isprăvniceasă
Chirița privește acest statut, de isprăvniceasă, ca unul care-i dă privilegiul să vândă bunuri cu valoare perenă pentru a achiziționa în schimb nimicuri de sezon și statut.
La Bac continuă să se scrie de mână, ba chiar să se puncteze “calitatea” scrisului, ca o încurajare a primitivismului.
The Best United Kingdom Bookmaker lbetting.co.uk Ladbrokes website review